Vineri, 05 Iunie 2026

"Și noi putem face sport!"

de Cuget Liber Miercuri, 17 Martie 2010 354 1 min citire
Asociația Psihologilor și Psihopedagogilor PROCIVITAS, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța prin Comisia de Educație Sportivă, organizează activitatea sportiv-educativă "Și noi putem face sport!".
Joi, 18 martie, ora 13, în sala de jocuri a Complexului sportiv "Tomis", 60 de tineri cu dizabilități severe și Sindrom Down se vor afla la startul mai multor competiții sportive pentru a spune comunității constănțene: "Și noi putem face sport!".
Prin implicarea celor 60 de copii și tineri cu dizabilități din Școala specială nr. 1, Școala specială nr. 2, Fundația Estuar și Fundația RHM-RO, organizatorii urmăresc: îmbunătățirea stării de sănătate și a indicilor calităților motrice ale participanților, prin practicarea exercițiilor fizice și a sportului în mod organizat, cu personal specializat, precum și introducerea persoanelor cu dizabilități în lumea sportului, a competițiilor. Totodată, crearea condițiilor de exteriorizare a bucuriei și de manifestare a spiritului de întrecere și de echipă, dar și integrarea în societate,
prin sport, a persoanelor cu dizabilități mentale.
Această inițiativă se află la a treia ediție și se bucură de sprijinul nemijlocit al Direcției pentru Sport a Județului Constanța și a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, de sponsorizarea Orange România.
Asociația Psihologilor și Psihopedagogilor PROCIVITAS este o organizație neguvernamentală, de consultanță și servicii sociale pentru copil, familie și societate, care are ca misiune "Creșterea calității vieții umane prin activarea conștiinței și promovarea libertății de conștiință".
Taguri
Articolul anterior Ei știu cum să se protejeze în calitate de consumatori
Articolul următor Meciul scârbei noastre

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei