Luni, 08 Iunie 2026

Sindicaliștii i-au cerut lui Nicușor Dan demisia lui Daniel David și anularea măsurilor din Educație

de Madalina PETRESCU Luni, 08 Septembrie 2025 161 1 min citire
Sindicaliștii i-au cerut lui Nicușor Dan demisia lui Daniel David și anularea măsurilor din Educație
Sindicaliștii din Educație i-au cerut lui Nicușor Dan, în cadrul întâlnirii de luni, demisia ministrului Daniel David și anularea măsurilor de reformă a Educației promovate de Guvern.
"Nu avem nevoie de promisiuni, preşedintele (Nicuşor Dan - n.r.) a luat act de solicitările noastre, prima solicitare fiind legată de demisia ministrului Educaţiei, Daniel David, iar a doua fiind legată de anularea, abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141.
Referitor la primul punct, preşedintele nu s-a pronunţat în momentul de faţă, iar referitor la al doilea punct, cel legat de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141, domnia sa a propus o altă întâlnire, cam peste maxim două luni, ocazie cu care se va putea veni cu nişte cifre exacte legat de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan.
Şi, în funcţie de aceste impacturi, trebuie să se analizeze şi să se ia alte decizii. Asta este ceea ce ne-a putut transmite preşedintele", a declarat liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, la ieşirea din Palatul Cotroceni.
El a subliniat că acţiunile de protest vor continua până la îndeplinirea celor două obiective, precizând că greva generală "nu este exclusă".
Sindicatele din Educaţie au pichetat luni sediul Executivului şi au organizat un marş de protest până la Palatul Cotroceni.
Taguri
Articolul anterior Bogdan Huţucă, despre parlamentarii AUR: „Nu vor decât să destabilizeze România”
Articolul următor Fostul director adjunct al spionajului din Republica Moldova, reținut pe aeroportul din Timişoara

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei