Duminică, 07 Iunie 2026

Bogdan Huţucă, despre parlamentarii AUR: „Nu vor decât să destabilizeze România”

de Mircea GHIȚĂ Luni, 08 Septembrie 2025 590 1 min citire
Bogdan Huţucă, despre parlamentarii AUR: „Nu vor decât să destabilizeze România”
Preşedintele PNL Constanţa, Bogdan Huţucă a reacţionat după ce duminică parlamentarii AUR au depus patru moţiuni de cenzură împotriva măsurilor pe care îşi doreşte să le ia premierul Ilie Bolojan.
Acesta spune că cei de la AUR nu au nici un plan şi vor doar să destabilizeze.
„Întreaga țară a putut urmări spectacolul rușinos al contradicțiilor celor de la AUR. Ce se întâmplă azi în plen nu este altceva decât expresia unei opoziții rătăcite, prizonieră a propriului populism, dispusă să sacrifice stabilitatea României doar pentru câteva titluri de presă și câteva secunde de atenție pe rețele sociale.
Au depus moțiuni pe bandă rulantă, fără nicio soluție, fără niciun plan. Iar ridicolul situației a fost complet: nici măcar nu și-au putut susține propriul demers, pentru că numărul celor care au votat a fost mai mic decât al celor care au semnat moțiunea. Un exercițiu de imagine care a sfârșit prin a-și arăta goliciunea.
În contrast, Guvernul condus de Ilie Bolojan ia măsuri recunoscute la nivel european și validate de agențiile de rating internaționale. Rezultatele sunt vizibile, predictibilitatea și seriozitatea sunt confirmate, în timp ce opoziția rămâne blocată în spectacol ieftin și în promisiuni deșarte.
Aș vrea să atrag atenția că politica nu este despre live-uri pe TikTok sau despre aplauze regizate, ci despre responsabilitate, reforme și decizii asumate. Iar Guvernul Bolojan exact asta face: guvernează, nu joacă teatru. Opoziția, în loc să participe la construcție, a ales din nou calea scandalului și a demagogiei”, a transmis Bogdan Huţucă pe pagina sa personală de Facebook.
Taguri
Articolul anterior Ministerul Muncii anunță schimbări majore în sistemul de încadrare în grad de handicap
Articolul următor Sindicaliștii i-au cerut lui Nicușor Dan demisia lui Daniel David și anularea măsurilor din Educație

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei