Vineri, 05 Iunie 2026

"Soarta edițiilor critice este catastrofală"

de Cuget Liber Sâmbătă, 12 Aprilie 2008 517 1 min citire
Editorul și istoricul literar Andrei Nestorescu a afirmat, în cadrul unei dezbateri dedicate stării actuale a istoriei literaturii, desfășurată la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), că realizarea edițiilor științifice de referință nu este opțiune, ci o obligație a cercetării literare. Potrivit lui Nestorescu, în învățământul românesc universitar nu există o specializare dedicată acestui domeniu, editorii competenți, care ar putea să realizeze ediții critice dedicate scriitorilor din secolul al XIX-lea fiind foarte puțini, iar tinerii critici sunt preocupați în special de scriitorii din secolul XX. Pe de altă parte, munca unui editor este foarte prost plătită, afirmă Andrei Nestorescu.
Tânărul critic literar Paul Cernat, care a declarat că are perspectiva "celui care vine dinspre critica literară de întâmpinare", a afirmat că, "deși avem destui oameni pregătiți, care se pot înhăma la proiecte literare de anvergură, comunitatea literară este dezbinată".
Totodată, criticul literar și editorul Daniel Cristea Enache a apreciat că "soarta edițiilor critice este catastrofală, absolut dezastruoasă". Cristea Enache consideră că "un critic literar nu poate fi un bun critic literar, dacă nu are o perspectivă de istoric literar, riscând întotdeauna ca diagnosticul lui să cadă alături".
Amfitrionul rotondei, Dan C. Mihăilescu, a declarat, la rândul său, că "trebuie să ne gândim urgent la o istorie a literaturii române pentru export, nepolitizată".
Taguri
Articolul anterior Romania and Greece to cooperate in power field to lure European funds
Articolul următor Vinul potrivit la meniul servit

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei