La Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași a avut loc, recent, Gala Premiilor Operelor Naționale, prilej cu care trei mari artiști ai Constanței s-au întors cu valoroase distincții: un premiu de excelență - Horațiu Cherecheș, un premiu pentru întreaga activitate - Radu Ciorei și un premiu pentru cel mai bun solist de balet - Adrian Mihaiu.
- Publicitate -
De loc din Suceava, unde a învățat până în clasa a IV-a, tânărul balerin Adrian Mihaiu a plecat de acasă la Iași, la Liceul "Octav Băncilă", după care, în clasa a XI-a, a ajuns la București, la Liceul de coregrafie "Floria Capsali".
- Cum s-a întâmplat să veniți pe scenă la Constanța?
- După terminarea liceului, m-am angajat la Opera Română din București, unde am stat aproxi-mativ un an. Din cauza salariului mic și a condițiilor locative, res-pectiv chirii mult prea mari, am plecat la Teatrul Național sârb din Novi Sad (Serbia), unde am mai stat un an și vreo două luni. Până a venit Horațiu Cherecheș, la o montare acolo, și mi-a zis să vin acasă. M-a avertizat că banii sunt puțini, dar voi avea șansa de a face meserie. Și astfel, din luna aprilie a anului 2005, sunt angajat la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța.
- Regretați alegerea?
- În nici un caz. Consider că drumul în viață este trasat de undeva, de sus, adică e aranjat de Dumnezeu totul. Eu așa cred și așa mi-a fost mie scris. Să vin în Con-stanța, s-o cunosc pe Irina, să ne căsătorim, iar acum să ne bucu-răm de minunea apa-riției unui băiețel în viața noastră. Îi iu-besc foarte mult pe amândoi și consider că așa a fost drumul meu, iar Irina a avut o mare, mare contribu-ție din punctul meu de vedere. Dacă nu eram cu ea plecam demult și de la Constanța. Doar așa am început și așa aș fi continuat, să-mi caut locul. Mi-a oferit nu numai stabilitate, dar și motivația pentru a urca mai sus, pentru a munci, pentru a lupta, pentru că ea era solistă, apoi a devenit prim-solistă. La fel și eu, am luat-o de jos, de la ansamblu, și am fost foarte motivat și mi-am dorit foarte mult să progresez, să urc în meserie și în carieră. Iar Irina a fost una dintre principalele motivații. Iar cealaltă au fost Monica și cu Horațiu Cherecheș, care au avut încredere în mine și au petrecut mult din timpul lor liber alături de mine, în sala de balet, ne-au pregătit pentru concursuri sau gale. Și lor le datorez mare parte din progresul meu.
- Cum credeți că ați ajuns să fiți declarat cel mai bun balerin al României?
- În principiu, organizatorii au solicitat tuturor operelor din țară să nominalizeze dansatori, soliști vocali și așa mai departe, care au ajuns, mai apoi, la o comisie din București, care a analizat tot ceea ce s-a trimis, inclusiv filmări, și au triat.
Într-un fel, îmi pare rău că Opera din București nu a acceptat in-vitația lor. Toată lumea s-a întrebat de ce nu a fost și Bucureștiul acolo. Pur și simplu nu au vrut să fie, nu au acceptat. În ceea ce privește nominalizarea mea, cred că s-a datorat faptului că noi, în Constanța, încă ne menținem la un anumit nivel. Poate nu acolo unde ar trebui, dar încă se fac spectacole, se fac premiere, avem soliști foarte buni și probabil că acesta este motivul.
- Cum ați descrie marea familie a Companiei de balet "Oleg Danovski"?
- Nu știu cum să o descriu. O companie care eu mi-aș fi dorit să fie puțin mai mare și poate să fi existat mai multă competiție, mai mare dorință de progres la mai multă lume. Pentru că numai prin competiție poți să urci, să progresezi, să fii motivat. Este o companie bună, având în vedere că la Cluj sunt semne timide de revenire, Iașiul văd că sub manageriatul doamnei Beatrice Rancea a început să reia balete clasice, Timișoara prea puțin, aproape că nu mai contează. Așa că, în principiu, Bucureștiul și Constanța au rămas încă sus. Mi-aș dori să ne ridicăm mai mult, să fim puțin mai sus, acolo unde a fost și eu consider că se poate. Am văzut filmări, știu ce dansatori au fost aici și de aceea spun că mi-aș dori să ne dezvoltăm, să fim o companie puternică, care să conteze mai mult decât contează acum.
- De la lipsa motivației financiare pleacă această stare de fapt?
- La fel de nemotivați sunt și balerinii din București, la Iași, nici la Cluj, asta se știe, că pe cultură nu se dau 2 bani. O faci pentru că iubești arta sau n-o mai faci deloc. Motivați financiar nu vom fi deloc, asta e clar, la nivelul la care ar trebui să fim. De aceea nici în școlile de coregrafie nu mai sunt elevi. Poate pe undeva e și normal, pentru că părinții se gândesc la partea financiară, care nu va fi. Și atunci îi îndrumă spre alte domenii. Dintr-un alt punct de vedere nu pot decât să le mulțumesc părinților mei că m-au îndrumat spre acest drum și că m-au lăsat să fac această meserie, că m-au susținut întotdeauna și financiar și din toate punctele de vedere. Dar mai ales financiar consider că a fost un efort. Am plecat din clasa a IV-a ceea ce a însemnat internat, cheltuieli, drumuri, ai mei veneau o dată pe săptămână la Iași, apoi la București, la început, apoi vizitele s-au rărit. Eu nu cred că aș putea vreodată să le mulțumesc.
- Un mesaj pentru publicul constănțean.
- Să vină la spectacole, pentru că ei sunt motivația noastră pentru care mergem mai departe. Atâta timp cât vezi că ai public, iar din acest punct de vedere îți este respectată munca și apreciată ai pute-rea să mergi mai departe. Aplauzele la final de spectacol sunt o hrană sufletească pentru noi. Îi îndemn să-și rupă două ore din week-end și să vină la orice spectacol, fie el de balet, operă sau orice altceva.
