Muzeul de Artă Constanța invită publicul să
participe sâmbătă, 13 mai 2023, la evenimentul cultural
anual „Noaptea Muzeelor”. Începând cu ora 20.00, participanții vor putea
vizita sălile din muzeu dedicate expoziției permanente, dar și două expoziții
temporare, cu lucrări de artă contemporană: expoziția de pictură „Undeva în
timp”, semnată de artista Florica Prevenda și expoziția „Les dames de
Bucarest” a artistei Georgiana Chițac, care cuprinde desene cu 365 de femei,
realizate în cele 365 de zile ale anului 2021.
De la orele 21.00, 22.00, respectiv 23.00, curatorul
expoziției „Undeva în timp”, doamna Mădălina Mirea, va oferi trei tururi
ghidate în expoziția cu lucrările semnate de artista Florica Prevenda.
Tot în cadrul evenimentului „Noaptea
Muzeelor”, de la orele 20.00, respectiv 23.20, se va desfășura spectacolul
cu statui vivante „Muzeul lui Shakespeare”, susținut de studenții
Facultății de Arte, specializarea Actorie, de la
Universitatea „Ovidius” din Constanța și coordonat de prof. univ. dr.
Daniela Vitcu.
Pentru prima dată, în acest an, studenți voluntari de
Facultatea de Arte, specializările Pedagogia Artelor Plastice și Decorative și
Educația Vizuală prin Studiul Peisajului și Figurii, din cadrul
Universității „Ovidius” din Constanța, vor fi prezenți la eveniment
pentru a asigura buna desfășurare a acestuia și pentru a oferi informații
vizitatorilor.
Accesul în muzeu se face gratuit, fără programare
prealabilă, în intervalul orar 20.00–23.30 (ora de intrare a
ultimului vizitator).