Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Studenții UMC, la concursurile Tehnici de Interconectare Electronică, Hard&soft și Infomatrix

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 15 Martie 2016 128 1 min citire
Studenții UMC, la concursurile Tehnici de Interconectare Electronică, Hard&soft și Infomatrix
"Studenții pasionați de electronică și telecomunicații de la secția Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații din cadrul Universității Maritime din Constanța aprofundează cunoștințele și își lărgesc experiența în domeniul electronic prin participarea la concursuri studențești naționale și internaționale - se arată într-un comunicat de presă.
A devenit o tradiție pentru ei participarea la edițiile anuale ale concursului Tehnici de Interconectare Electronică, la care o parte dintre ei au obținut premii și certificat de designer PCB oferit de firmele din domeniu, astfel reușind să își transforme hobby-ul într-o profesie. Cei pasionați de sisteme automate au participat la concursuri de robotică internaționale ca Digilent, Infomatrix, unde au luat premiul I și medalia de aur. Ei au realizat sub îndrumarea conf. Mihaela Hnatiuc sisteme mobile telecomandate cu ajutorul telefonului sau vocal care preiau informații din mediu și le prelucrează.
Anul acesta studenții Iulian Lazar anul I, Georgian Trofim din anul II și Bogdan Diaconu împreună cu Alin Ghilezan și Roxana Vlăduță anul III, și-au unit cunoștințele formând echipe puternice pentru participarea la concursurile Tehnici de Interconectare Electronică, Hard&soft și Infomatrix de unde speră să se întoarcă cu premii și medalii. Sistemele pe care le realizează vizează aplicabilitatea atât în industria electronică navală, cât și spațială."
Taguri
Articolul anterior SENATUL A DECIS! IATĂ CE PENSII VOR PRIMI POLIȚIȘTII ȘI MILITARII
Articolul următor ACTRIȚĂ INFECTATĂ CU ZIKA!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei