Cunoscută în popor și sub denumirea Stretenia (după
numele vechi slavon), Întâmpinarea Domnului este sărbătoarea anuală a zilei în
care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se Legii (Lev. XII, 8), a mers la templul
din Ierusalim, la 40 de zile după nașterea Domnului, pentru curățirea ei;
dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat și ținut în brațe de bătrânul și dreptul
Simeon (Luca ÎI, 22 s.u.). La ortodocși, accentul sărbătorii se pune pe
persoană dumnezeiescului Prunc și de aceea e numită Întâmpinarea Domnului (de
către Simeon), fiind trecută între sărbătorile Mântuitorului, pe când la catolici
pe primul plan stă persoana Fecioarei Maria, care a venit la templu pentru
curățirea ei, după Lege. De aceea, la ei sărbătoarea se numește Curățirea
Sfintei Marii și e trecută între sărbătorile Maicii Domnului.
În credința populară ziua de 2 februarie este cunoscută
sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unși cu grăsime de urs. Prin această
practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor.
Bolnavii de „sperietoare” erau tratați în această zi prin afumare cu păr de
urs.
Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese
din bârlog și, văzându-și umbră, se sperie și se retrage, prevestind astfel,
prelungirea iernii cu încă șase săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul
este înnorat, ursul nu-și poate vedea umbra și rămâne afară, prevestind
slăbirea frigului și apropierea primăverii.
De asemenea, bolnavii de "sperietoare" erau
tratați în această zi prin afumare cu păr smuls dintr-o blană de urs, iar în
satele pe unde se întâmplă să treacă țiganii ursari, se obișnuia ca bărbații să
fie "călcați terapeutic" de către urșii dresați.
Ziua era considerată, pe alocuri, ca fiind și începutul
anului nou pomi-viticol. Prin livezi se purtau adevărate dialoguri între
pomicultori și pomi, iar pomii fructiferi fără rod în anul ce a trecut erau
amenințați cu securea. Se credea că în felul acesta, pomii vor fi determinați
să rodească.
