Luni, 08 Iunie 2026

Teatrul de Stat Constanța ne invită la… Biblioteca Județeană „I.N. Roman”, pentru premiera unui spectacol-instalație

de Simona ANGHEL Vineri, 21 Ianuarie 2022 203 2 min citire
Teatrul de Stat Constanța ne invită la… Biblioteca Județeană „I.N. Roman”, pentru premiera unui spectacol-instalație
Coproducție a teatrelor din Constanța, Craiova, Sfântu Gheorghe și Satu Mare spectacolul-instalație #acedesiguranță se lansează duminică, 23 ianuarie 2022. Un eveniment inedit, în regia lui Bobi Pricop, care va fi programat simultan în patru teatre din țară, respectiv la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Nord Satu Mare. Spectacolul se adresează în principal adolescenților.
Dramaturgia spectacolului „#acedesiguranță” este semnată de Ionuț Sociu, scenografia îi aparține Oanei Micu, muzica și coregrafia sunt realizate de Eduard Gabia, iar de imagine și montaj este responsabil Iustin Șurpănelu.
De o noutate absolută, spectacolul este conceput să funcționeze pe două planuri: într-o sală de teatru, sub forma unei instalații performative, și online, pe rețeaua de socializare TikTok.
„#acedesiguranță” este o producție teatrală care are la bază o serie de narațiuni, într-o structură dramaturgică cu mai multe ramificații, create prin mijloace video. Povestea are în centru un grup de șapte liceeni, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care lansează #acedesiguranță, o mișcare ce urmărește să dea voce pe TikTok adolescenților și experiențelor lor.
Reuniți pe platforma TikTok, cei șapte adolescenți abordează teme relevante pentru lumea tinerilor din România de azi: anxietate, identitate, autocunoaștere, educație, relații, vulnerabilitate sau izolare.
Spectacolul-instalație presupune ca spectatorii să fie împărțiți în grupuri mai mici, fiecare mergând în câte un spațiu în care un actor va ghida publicul într-o călătorie intensă spre această poveste ce se desfășoară în universul TikTok.
La Teatrul de Stat Constanța, „ghidarea” spectatorilor va fi realizată de actorii Ecaterina Lupu, Florin Aioane, Andrei Bibire, Cătălin Bucur, Cătălina Mihai, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Cristiana Luca, doar că la Biblioteca județeană „I.N. Roman”, care va găzdui premiera.
Echipa Teatrului de Stat Constanța mulțumește echipei Bibliotecii Județene „I.N. Roman” pentru solidaritatea arătată prin punerea la dispoziție a spațiilor pentru reprezentații, în cadrul unui parteneriat cultural, în contextul în care instituția teatrală trece printr-o situație dificilă, sala de spectacole fiind obiectul unui proiect de reabilitare.
Taguri
Articolul anterior Futsal / Acțiunea naționalei României din Suedia, anulată! Cinci cazuri de Covid-19 în lotul tricolorilor
Articolul următor Topul județelor după cazurile noi COVID-19. Cluj și Timiș au raportat aproape 1.400 de cazuri noi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei