Duminică, 07 Iunie 2026

Tichete educaționale pentru rechizite. Află până când poți depune cerere

de Petruta RIDICHE Vineri, 13 Octombrie 2023 506 1 min citire
Tichete educaționale pentru rechizite. Află până când poți depune cerere
Cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei pe suport electronic vor putea fi depuse la școli de către părinții încadrați la acest tip de sprijin până pe data de 26 octombrie. Acest lucru prevede proiectul de Ordonanță de Urgență (OUG) care a fost pus în discuție joi, 12 octombrie, la Guvern, pentru a fi supus aprobării.
410.000 de elevi care ar putea beneficia de sprijin au început școala fără a primi banii de rechizite cuveniți. Este vorba despre 410.000 de copii din medii defavorizate, de nivel preșcolar, primar și gimnazial. Proiectul de ordonanță spune că sprijinul, acordat într-o tranșă unică în fiecare an de școală, sprijinul principal este de 500 de lei, începând cu anul școlar 2023-2024. Eligibili pentru a primi sprijinul de 500 de lei sunt: copiii dezavantajaţi care îndeplinesc condiţiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obţinerea sprijinului educaţional acordat elevilor din familii defavorizate; copiii dezavantajaţi care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare. Respectiv, cei aflați în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară; copiii dezavantajaţi care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare, respectiv care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.
Taguri
Articolul anterior Proiectul „Să vorbim despre bani”, prezentat tinerilor din centrele sociale din Constanța
Articolul următor Consiliul Europei califică foametea din anii '30 din Ucraina drept genocid

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei