Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Proiectul „Să vorbim despre bani”, prezentat tinerilor din centrele sociale din Constanța

de Petruta RIDICHE Vineri, 13 Octombrie 2023 344 < 1 min citire
Proiectul „Să vorbim despre bani”, prezentat tinerilor din centrele sociale din Constanța
Zilele acestea, Banca Națională a României desfășoară un proiect, numit „Să vorbim despre bani”. Programul are ca obiectiv educarea și îmbunătățirea nivelului de cunoștințe economice în rândul copiilor și tinerilor. Beneficiarii din cadrul serviciilor sociale rezidențiale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța au răspuns și ei pozitiv la invitația reprezentanților BNR-Sucursala Regională Constanța. Astfel, au participat la o incursiune în lumea bancnotelor și monedelor.
În cadrul întâlnirii, tinerii au avut ocazia să admire colecția de monede și bancnote românești, din perioada 1881 și până în anul 2003. Au urmărit cu interes filmulețele din seria „Educație financiară cu Ana și Radu”. Cele două personaje le-au prezentat elementele de siguranță ale bancnotelor, distincția dintre nevoi și dorințe, dar și câteva metode inteligente de a economisi.
De asemenea, în cadrul expoziției „Zoo Monetar”, participanții au admirat peste 251 de piese numismatice cu diferite forme. Piesele deosebite i-au purtat pe tineri într-o călătorie imaginară pe șase continente.
Pe această cale, dorim să mulțumim pentru invitație reprezentanților Biroului de Educație Financiară, Muzeu și Comunicare din cadrul BNR-Sucursala Regională Constanța, pentru toate sfaturile, ideile și surprizele pregătite beneficiarilor noștri", transmit reprezentanții DGASPC Constanța.
Taguri
Articolul anterior HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele VINERI
Articolul următor Tichete educaționale pentru rechizite. Află până când poți depune cerere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei