La mai bine de șase secole de la trecerea în neființă a
bătrânului domnitor, în ziua de 31 ianuarie 1418, personalitatea acestuia
continuă să definească o etapă importantă din istoria, cultura și moștenirea
poporului român. După cum arată titlul domnesc al bătrânului Mircea, acesta era
mare voievod și domn de la poalele munților până la Marea cea Mare și către
părțile tătărești, acoperind teritoriul actual al Republicii Moldova, au
transmis reprezentanții Colegiului.
- Publicitate -
Pe aceste meleaguri, există astăzi trei licee înfrățite,
din anul 2016, în cadrul Trilateralei Mirciste, care desfășoară un proiect
educativ pentru consolidarea unității naționale. Figura legendară a marelui
voievod reprezintă pentru formarea noilor generații unitatea neamului românesc
în cele trei provincii: Muntenia, de unde își are obârșia, Dobrogea, al cărui
singur stăpânitor a fost până la moarte, și Basarabia, teritoriu al
Basarabilor, care poartă și astăzi acest nume. Sub acest simbol, în cele trei
licee, se vor desfășura activități educative, artistice și de rememorare
istorică a domniei marelui voievod, precum și de apreciere a importanței sale
istorice în evoluția poporului român.
Unite prin limbă, istorie și nume, Colegiul Național
„Mircea cel Bătrân” din Constanța, Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrân” din
Chișinău și Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea păstrează
legământul voievodului Mircea cel Bătrân, ale cărui valori planează și astăzi
asupra memoriei colective. Comemorând pe 31 ianuarie 2025, moartea marelui
voievod, cele trei școli doresc să consolideze unitatea națională, transmițând
publicului și posterității dragostea pentru educație, valori, unitate culturală
și cunoaștere.