Noaptea Muzeelor. Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie. Ora 22:30.
Vorba lui Alifantis, "aproape liniște". Luminile aprinse, răcoarea muzeului, exponatele, comentarii și etichete datând din perioada comunistă, două săli modernizate (cele de la parter), o aripă a clădirii care se află, în prezent, în reabilitare și, din nou, multă liniște. Nu tu îmbulzeală, nu tu "emo-kids", maneliști, nici adolescenți, nici efectul de saună (de la zeci sau sute de vizitatori) și nici cine știe ce entuziasm printre angajații muzeului. Fără profesori care, măcar așa, din rațiuni de imagine, își aduc elevii la muzeu, fără părinți care să mișune cu fiii lor de mână, aceștia din urmă îmbufnați nevoie mare că mama le-a spus că "tre’ să aibă cultură generală".
Aș fi crezut că angajații instituției de cultură sunt epuizați de "hoardele" de vizitatori care au dat năvală, în timpul zilei și pe seară, pentru a vedea colecțiile de numismatică, pipele din spuma mării și figurile marilor voievozi români. Aiurea! Din numărul biletelor vândute (by the way: dacă la nivel național evenimentul a fost anunțat ca fiind unul cu intrare gratuită, ei bine, la Constanța s-a plătit, nu mult, ci doar așa… cât să simtă și constănțeanul că iese, și de această dată, din tipare, fie ele și așa-numit culturale) reiese că doar în jur de cincizeci (50!) de oameni au trecut, sâmbătă, pragul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie. Ceea ce, sincer vorbind, mi se pare trist.
În primul rând, pentru că n-am simțit, cu excepția programului prelungit până la miezul nopții, că Muzeul de Istorie din Constanța ar fi marcat cu adevărat evenimentul, pentru că n-am fost surprinsă de niciun "entuziasm colectiv" în ceea ce privește surpriza pe care o ai în fața unei lucrări, a unor bijuterii datând de secole întregi sau a vaselor care poartă cu o eleganță unică urmele anilor care au trecut.
Și ca să mă fac înțeleasă: mă așteptam (nu prea mult, trebuie să recunosc) să văd pe ecrane ceva mai mari o serie de documentare interesante, cu public dacă nu neapărat foarte numeros, măcar interesat, curios, care să șușotească, să se întrebe. Am observat, în schimb, un film care rula pe plasma de la parter: imagini cu ruinele Cetății Tomis. Nimic care să mă determine, însă, să vizionez, să rămân.
În țară, mii de vizitatori au pășit prin sălile muzeelor, au luat parte la o paletă largă de manifestări culturale inedite, au avut plăcerea, poate copilăroasă, poate nebună, de a vedea sau revedea opere, mărturii și lucrări ale vremurilor trecute sau contemporane. Spectacole, scenete de teatru, muzică și dans.
Ziua Internațională a Muzeelor, sărbătorită de aproximativ două mii de muzee din 42 de țări, a "trecut" destul de subtil prin urbea tomitană, marcând, poate, doar niște încasări modeste.
Aaa! Era să uit de un aspect care, dacă ar fi fost cunoscut, ar fi atras mai mult tineret feminin aflat la vârsta explorărilor vestimentare. Într-una din sălile muzeului, la parter, au fost expuse și câteva manechine de plastic, de o frumusețe "aproape" autentică. Din mătăsurile lor în culori pastelate, manechinele zâmbeau, în stil 2008, în Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, de sub gablonțuri ieftine, strălucitoare: brățări, inele, mărgele, cercei. Niște kitsch-uri care se găsesc de vânzare undeva pe bulevardul Ștefan cel Mare. Și mi-a fost atât de milă de muzeu, de noaptea lui de glorie prefăcută.
- Publicitate -
