Dacă aș fi patron de IMM, nu aș merge să votez. M-aș mulțumi cu mediocritatea statutului meu mic și mijlociu, care nu pare să intereseze niciun candidat la primărie, deși IMM-urile țin în viață PIB-ul țării.
Aș merge la vot doar dacă aș fi mână în mână cu vreun candidat și mi se promit terenuri și acces la proiectele public-private. Altfel nu.
Panourile electorale comunică direct cu extremele. Se adresează bătrânilor și tinerilor. Li se promit pensii, medicamente, subvenții la facultate, locuințe, parcări și vreme mai bună.
Nu scrie nicăieri "Un mediu de afaceri stabil" sau "Fără taxe în plus". Nimeni nu promite electoratului mic și mijlociu o procedură transparentă de obținere a autorizațiilor, eliminarea taxei de protecție și un departament competent de sprijin al mediului de afaceri, în care toți angajații știu alfabetul și pot să pună o ștampilă acolo unde trebuie.
Oricum, niciun întreprinzător nu mai așteaptă nimic de la administrația locală. Marile speranțe și le pun în banii uniunii, care se acordă după un demers birocratic groaznic, dar măcar cinstit.
Un truism de excepție spune că atunci când ai tot ce îți trebuie, ești mai liniștit. La fel de adevărat este și atunci când nu ai mai nimic din ceea ce îți trebuie. Gradul de "liniște" este identic. Așa sunt imemiștii de azi. Nu sunt sprijiniți de nimeni, însă resemnarea duce la o manieră relaxată de a face afaceri și, implicit, bani.
Ar putea fi mult mai bine, însă nu va face nimeni nimic, pentru că a sprijini un IMM nu aduce nimic capitalului de imagine. Imaginați-vă că pretendentul X la primărie iese și spune "Am redus cu 20% numărul autorizațiilor de care au nevoie firmele" (…). Și? Nu se isterizează nimeni, nu plânge nimeni. Nu se propagă nicio adiere de empatie în rândul oamenilor.
Cu alte cuvinte, dacă aș fi patron, nici nu aș avea de ce să votez. Ce rost ar mai avea. Și așa îmbătrânesc și atunci sigur îmi va fi extrem de bine, căci voi avea parte numai de pomeni electorale.
- Publicitate -
