Ultimul clopoțel pentru promoția 2019-2023 a Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța

de Madalina PETRESCU Miercuri, 07 Iunie 2023 285
Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” organizează sâmbătă, 10 iunie, începând cu ora 10:00, festivitatea de absolvire a elevilor de clasa a XII-a.

Promoția 2019-2023 este cea de-a patra promoție de absolvenți, de la reînființarea instituției de învățământ militar preuniversitar din Constanța, în anul 2018, după o absență de 20 de ani din structura învățământului liceal militar. În urmă cu patru ani, la începutul clasei a IX-a au fost admiși 120 de elevi, dar au finalizat studiile militare liceale 112 elevi, dintre care 109 absolvenți (68 băieți și 41 fete).

Media cea mai mare de absolvire a promoției din acest an este 9,88 și a fost obținută de elevul Claudiu Cojocărașu, care se descrie ca fiind o persoană ambițioasă și perseverentă, care muncește din greu pentru a-și atinge scopurile.

„Colegiul Național Militar mi-a oferit o mulțime de perspective noi asupra propriului viitor, un viitor care se îndreaptă către o carieră în Forțele Navale Române. Această decizie a fost luată pe baza experiențelor acumulate în cei patru ani de studiu. Toate excursiile, taberele și poveștile studenților Academiei Navale m-au determinat să aspir la gândul că aș putea deveni un bun navigator. Doresc să urmez, mai departe, noul program de studii Navigation, Hydrography and Naval Equipment de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, un program în limba engleză care, cu siguranță, mă va ajuta să mă dezvolt foarte mult, una din pasiunile mele fiind studiul acestei limbi de circulație internațională. Cu siguranță voi reuși să-mi îndeplinesc visul și cu siguranță voi deveni un bun marinar.”, a transmis șeful de promoție.

Cu această ocazie vor fi premiați elevii de clasa a XII-a cu rezultate deosebite la învățătură și se va dezveli panoul promoției „General Constantin Christescu - 100”.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei