Luni, 31 ianuarie 2023, doamna dr. Andreea-Maria
Croitoru, șeful Secției Istoria Marinei din cadrul Muzeului Național al Marinei
Române a primit „Ordinul VIRTUTEA MARITIMĂ în grad de CAVALER, cu însemn pentru
civili”. Ordinul i-a fost înmânat de domnul contraamiral de flotilă Auraș Liviu
Coman, locțiitor al Șefului Statului Major al Forțelor Navale, în mijlocul
colegilor din cadrul MNMR.
Această înaltă apreciere vine ca o nouă confirmare a
realizărilor colegei noastre, expert Patrimoniu Tehnic Naval atestat de către
Ministerul Culturii și membru în Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor
din cadrul aceluiași minister, membru în Consiliul de administrație și în
Consiliul științific al muzeului, redactor-șef al „Anuarului MNMR” și editor al
volumului Conferinței Naționale Anuale Științifice „Dunărea și Marea Neagră în
spațiul euroasiatic. Istorie, relații politice și diplomație”. Activitatea
științifică și profesională i-au fost răsplătite cu numeroase distincții:
„Emblema de onoare a Forțelor Navale Române”, acordată la 15 august 2017,
trofeul „Omul anului 2012 în Forțele Navale Române, locul I la Secțiunea
„Istorie, Cultură și Tradiții Militare”, trofeul „Omul anului 2012” în Statul
Major General, locul I la Secțiunea „Istorie, Cultură și tradiții Militare”;
alte premii acordate de Clubul Amiralilor, Liga Navală Română și Societatea de
Științe Istorice din România.
Andreea-Maria Croitoru a găsit mereu o cale să îmbine
preocupările științifice pe care le are în calitate de specialist în „tehnica
și știința navigației”, cu participarea la conferințe științifice și
simpozioane, precum și cu organizarea de evenimente culturale fie la sediul
MNMR, fie în exterior.
„Ordinul VIRTUTEA MARITIMĂ în grad de CAVALER, cu însemn
pentru civili” conferit de Președintele României, Klaus-Werner Iohannis, face
parte din seria celor conferite cu prilejul Zilei Naționale a României, ”în
semn de apreciere a serviciilor pe care le-a adus instituției militare, a
rezultatelor remarcabile obținute în procesul de instruire, precum și a
înaltului profesionalism dovedit în executarea misiunilor încredințate” (Decret
nr. 1387 din 28.11.2022).