Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) găzduieşte joi, 19 august, în calitate de coorganizator, workshopul internațional pe tema schimbărilor climatice „Rezistenţa la secetă a culturii de florea-soarelui”. Potrivit şefului de lucrări, dr. Marian Tudor, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, evenimentul organizat în perioada 19-20 august, va debuta la Sala Senatului UOC, cu o conferinţă pregătită în sistem mixt cu participare fizică şi online, în cadrul căreia vor fi prezentate 18 teme de cercetare dedicate culturii de floarea-soarelui în contextul schimbărilor climatice evidente din ultimii 20 de ani, din toate zonele geografice ale planetei.
- Publicitate -
„Workshopul, la care îşi aduc contribuţie peste 60 de specialişti din nouă ţări (România, Serbia, Franţa, Spania, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii, Turcia, China şi Bulgaria) este organizat de Asociația Română a Florii-Soarelui, Universitatea Ovidius din Constanța prin Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole și Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Fundulea, împreună cu Asociația Internațională a Florii-Soarelui (ISA) şi va acoperi aspecte legate de adaptarea acestei culture la schimbările climatice prin înțelegerea funcționării genomului, dăunătorilor și bolilor în noile condiţii cllimaterice”, precizează Marian Tudor.