Vineri, 05 Iunie 2026

Ziua Europei sărbătorită de elevii constănțeni

de Cuget Liber Sâmbătă, 10 Mai 2008 473 1 min citire
Sala de festivități a Liceului Teoretic "Callatis" Mangalia a găzduit activitatea cultural-educativă intitulată "Dimensiunea națională și europeană a zilei de 9 Mai", realizată în colaborare cu Biblioteca Municipală Mangalia și Muzeul de arheologie Callatis, instituții partenere în proiectul educațional Historia magistra vitae. Conform celor spuse de prof. Vianora Avădanei, directoarea adjunctă a instituției, manifestarea a inclus prezentarea unor materiale realizate în Power Point care oglindesc evenimentele semnificative ale acestei zile: proclamarea independenței de stat a României, capitularea Germaniei și încheierea celui de-al doilea război mondial pe continentul european, prezentarea declarației Shuman, prima inițiativă care a pus bazele Uniunii Europene.
Activitatea, completată cu un moment literar artistic și un concurs de cultură generală europeană, precum și o expoziție tematică de carte, a avut ca obiective educarea elevilor în spiritul atașamentului și respectului față de evenimentele majore și colaborarea în echipă a elevilor de vârste diferite.
"Europa cu cuvintele mele"
Centrul Europe Direct Constanța a sărbătorit Ziua Europei împreună cu elevii clasei a IV-a B a Școlii "Gheorghe Țițeica" și elevii clasei a VII-a B a Școlii "Mihai Viteazul" Constanța, care au realizat o expoziție de picturi și o expoziție de fotografii. De asemenea, au participat la un concurs de întrebări pe teme europene și prezentarea eseurilor cu tema "Europa… cu cuvintele mele".
"Centrul Europe Direct Constanța a ales să serbeze Ziua Europei împreună cu cei mici, deoarece aceștia reprezintă un vector important de comunicare către alte grupuri (pensionari- bunicii lor și publicul larg - părinții lor), au nevoie de un limbaj special, de un format atractiv al instrumentelor de comunicare și de un mesaj special, «Europa la școală» și «Descoperă Europa»", declara Andreea Ionescu, coordonator al centrului.
Comunicarea cu acest grup s-a axat pe teme ca: valorile UE, istoria UE, date despre Europa și despre statele membre.
Taguri
Articolul anterior Câștigătorii "Cupei Oil Terminal Constanța", premiați cu o excursie în Delta Dunării
Articolul următor Microsoft contestă amenda primită de la UE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei