Vineri, 05 Iunie 2026

Aerosolii, o soluție eficientă pentru problemele copiilor

de Andreea NĂSTASE Sâmbătă, 27 Iulie 2013 217 2 min citire
Aerosolii, o soluție eficientă pentru problemele copiilor
Mămicile știu cel mai bine că răcelile sau năsucul înfundat la copii sunt printre cele mai sâcâitoare probleme, care revin și iar revin, la fiecare răcire ușoară a vremii. Și mai știu că deși antibioticele sunt cele care "rezolvă" problemele cel mai rapid, însă poate și cu cele mai multe efecte secundare. O soluție eficientă și care nu dă peste cap organismul celor mici sunt aerosolii, fie ei naturali, fie artificiali.
Marea, "cură" de aerosoli naturali
Până la farmacie, tratamentul poate foarte ușor fi făcut prin simple plimbări pe plajă, asta pentru că marea este considerată ca fiind un mediu excelent pentru cura de aerosoli a copilului.
"Pentru că sarea este prin compoziție o sub-stanță bactericidă, ea nepermițând dezvoltarea culturilor microbiene, ajunge să aibă un efect dezinfectant în "cura" cu aerosoli. Ea produce fluidizarea mucusului de pe căile respiratorii, realizând astfel extragerea materiilor străine din tractul respirator, determinând astfel ușurarea progresivă și de lungă durată a respirației și expectorarea pe cale naturală a materiilor alergene sau bacterigene. De aceea, mămicile care au posibilitatea, își pot plimba copiii pe plajă, dimineața sau seara pentru a beneficia de aersoli naturali", explică dr. Gherghina Rizea, medic primar pediatru.
Cât durează o cură de aerosoli marini
Curele zilnice este bine să dureze minim jumătate de oră, însă ideale sunt plimbările, dimineața și seara pe timpul verii, și după ora 16:30 primăvara și toamna. Iarna sunt indicate curele cu aerosoli la orice oră din zi numai în zilele cu soare și fără ger sau vânt puternic. O cură eficientă de aerosoli durează minim 10-12 zile, ideal ar fi 18 zile, măcar o dată pe an.
Aerosolii artificiali, o alternativă recomandată
Atunci când aducem în discuție aerosolii artificiali putem spune că aceștia pot fi realizați cu ajutorul unor dispozitive speciale, recomandate pentru tratarea de rinofaringite, sinuzite, laringite, dar și boli pulmonare, cum ar fi astmul bronșic, până la pneumonie. Aparatele cu aerosoli sunt de mai multe feluri. Cele mai frecvente sunt:
Nebulizatoare, cele care generează particule lichide, inhalatoare cu pulbere uscată (DPI), care generează particule solide și inhalatoare presurizate cu doze măsurate (MDI) care generează particule lichide.
Oricare ar fi varianta aleasă, părinții trebuie să știe că înainte de toate, un copil care tușește des, strănută sau îi curge nasul, va fi dus la un consult pediatric unde medicul va diagnostica corect afecțiunea și va da recomandările individualizat.
Taguri
Articolul anterior Festivitate de absolvire la Academia Navală "Mircea cel Bătrân"
Articolul următor Cum scăpăm de rosul unghiilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei