Joi, 04 Iunie 2026

"Arhitectul Turciei moderne", comemorat la Constanța

de Adina BOCAI Luni, 15 Noiembrie 2010 431 1 min citire
"Arhitectul Turciei moderne", comemorat la Constanța
Data de 10 noiembrie are o însemnătate aparte pentru turcii de pretutindeni, în această zi a anului 1938 stingându-se din viață cel care a dat o nouă față Turciei, primul președinte al statului turc modern, Mustafa Kemal Atatürk. Cu ocazia împlinirii a 87 de ani de la trecerea în neființă a marelui om de stat, la Constanța a avut loc o amplă manifestare găzduită de Biblioteca Județeană "I.N. Roman" și organizată de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța în parteneriat cu UDTTMR, UDTR și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea.
În prezența unui public extrem de numeros care a umplut până la refuz aula bibliotecii constănțene, au fost prezentate lucrări despre viața și activitatea celui căruia i s-a mai spus și "arhitectul Turciei moderne" și au fost reiterate reformele instituite de el în scopul modernizării țării și poporului turc, reforme cărora turcii le datorează stadiul actual de dezvoltare a societății. Despre toate acestea a vorbit pe scurt, în deschiderea lucrărilor, consulul turc Füsun Aramaz, urmat apoi de mesajele oaspeților prezenți în prezidiu. Una dintre lucrările interesante prezentate a fost cea a subprefectului Aidun Curt - Mola, intitulată "Atatürk și turcii din străinătate", în care vorbitorul s-a referit la politicile adoptate de primul președinte al Turciei moderne în scopul apropierii de turcii stabiliți în afara granițelor țării. Printre vorbitori s-au numărat și doi reprezentanți ai celor mai mari instituții de învățământ superior din Constanța, prorectorul Universității "Ovidius", prof. univ. dr. Marian Cojoc, și rectorul Universității "Andrei Șaguna", prof. univ. dr. Aurel Papari.
Nu au lipsit nici momentele artistice, prezentate de corul de femei al uniunilor turcă și tătară, condus de prof. Kîimet Memet.
Taguri
Articolul anterior Școala "Dr. Constantin Angelescu", la ceas aniversar
Articolul următor Farul a deschis robinetul cu goluri (galerie foto)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei