Nimeni nu vrea să fie pe o astfel de listă, de aceea este important ca la birou să fii apreciat nu doar pentru munca prestată, ci și pentru modul în care te percep colegii. Iată câțiva pași pe care, dacă îi vei urma, potrivit Acasă.ro.carieră, te vei păstra în afara "listei negre" a șefului.
- Publicitate -
Nu te transforma în pesimistul biroului
Chiar dacă ai o perioada proastă, nu transmite asta tuturor. Și dacă pesimismul este una dintre caracteristicile tale de baza, nu arată numai asta. De foarte multe ori, colegii pesimiști și care se plâng în legătură cu ce se întâmplă în viață sau în jurul lor sunt cei mai izolați de către colegi.
Nu bagă pește la cuptorul cu microunde din birou
Dacă aveți cuptor cu microunde și frigider în birou, nu le folosiți că să puneți în ele sandvișuri sau mâncare pe baza de peste. Încălzitul mâncării pe baza de peste este interzis în cuptorul cu microunde al companiei, doar dacă nu vrei să îți stârnești mania colegilor.
Nu merge cu picioarele goale la birou
Chiar dacă e cald afară și în biroul unde lucrezi, nu trebuie să mergi în sandale și cu picioarele goale. Nu este indicat nici să îți descalți papucii sub birou, până la urmă nimeni nu este obligat să inhaleze aromă picioarelor tale. Despre mersul desculț prin birou nici nu se mai pune problema.
Nu-ți pune la telefon melodii obositoare
La birou, atunci când te concentrezi, nu-ți pică prea bine să auzi un telefon sunând cu o melodie gălăgioasă și deranjantă. Cea mai bună idee este să îți telefonul pe modul silențios, astfel încât colegii tăi de birou să nu fie deranjați de sunetul produs atunci când ești ieșit din birou.
Nu pune abțibilduri prin birou
Unele persoane sunt pasionate de abțibilduri pe care le lipesc peste tot pe unde umblă. De exemplu, un șef din Statele Unite își amintea de o angajată care punea fete zâmbitoare peste tot prin birou, ori pe unde umblă ea. Atunci când a discutat cu ea pe această tema, respectivă i-a spus șefului că acele fete zâmbitoare lipite o reprezintă. Și șeful, și colegii ajunseseră exasperați de toate abțibildurile, de aceea atunci când respectivă angajată a plecat, s-au bucurat. Ai putea încerca să nu fii un astfel de angajat.
Nu încerca să pari mâna dreapta a șefului dacă nu ești
În companii există oameni care se tem să nu fie dați afară, așa că încearcă să arate că sunt indispensabili, punctând în mod exagerat. Un astfel de exemplu poate fi cel al colegului care se da drept mâna dreapta a șefului. În cazul în care face asta și în ședințe, șefii pot observă acest lucru, iar urmările ar putea fi exact contrariul a ceea ce își dorește el.
Nu îți citi e-mailurile și mesajele cu voce tare
Cititul cu voce tare a mesajelor și a textelor cu care lucrezi, ori vorbitul cu voce tare la telefon îi poate deranja pe colegi. De aceea, nu-ți citi e-mail-urile, sms-urile cu voce tare, coboară tonul când vorbești la telefon, nu folosi speaker-ul telefonului atunci când vorbești cu cineva la telefon. Gândește-te că și tu ai putea fi deranjat de astfel de manifestări ale unui coleg.
Nu-ți face manichiurași pedichiura la birou
Să îți tai unghiile, să le pilești sau să le dai cu ojă nu este o activitate potrivită la birou. Sunetul pe care îl face o unghieră atunci când îți tai unghiile este cel mai deranjant sunet pe care îl poți auzi când ești la serviciu, spun foarte mulți angajați. În afara faptului că această activitate nu îți arată respectul față de colegi, dacă șeful te vede făcându-ți manichiura la birou, o să creadă cel mai probabil că nu îți place să îți faci treaba.
Nu… subtiliza mâncare
Unul dintre cele mai des întâlnite incidente de la serviciu se referă la dispariția mâncării din frigider. Dacă ți-e foame, ar fi mai bine să mergi și să ceri de la colegii care au mâncare, decât să te autoservești din mâncarea lor. Nu face astfel de gesturi, nici ție nu ți-ar plăcea să ți se întâmple! În plus, dacă un coleg te prinde asupra faptului, nu vei mai avea parte de respectul celorlalți.