Alegeți – concediu sau casă nouă? Consultanții imobiliari de la Eurometropola merg pe varianta a doua, pentru că "perioada verii îți permite să cumperi mai ieftin, față de luna septembrie". Mai exact, numărul mare de români care pleacă în vacanță îi determină pe proprietarii grăbiți să ceară prețuri mai mici. Și, evident, o investiție într-o locuință poate fi considerată mai inteligentă decât cea într-o vacanță.
- Publicitate -
"Sunt cazuri în care clienții își aleg o proprietate, dar amână momentul achiziției până după concediu. Nu de puține ori, la întoarcerea din vacanță, oamenii au avut surpriza să afle că locuința dorită s-a vândut sau că proprietarii cer un preț mai mare decât cel fixat inițial", explică reprezentanții Eurometropola.
În concluzie, cele mai bune investiții imobiliare se fac în perioadele de acalmie. Și dacă tot nu v-ați convins – "În toamnă, reînceperea sezonului de «muncă» va coincide cu punctul culminant al Primei Case, moment în care cererea va fi mai mare și, implicit, prețurile vor crește", menționează aceleași surse.