Cât de departe ajung copiii superinteligenți

de Cuget Liber Sâmbătă, 28 Iunie 2014 109
Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, numai 3% dintre copiii supradotați ajung să aibă succes, ei fiind la fel de vulnerabili în fața eșecului precum copiii obișnuiți. De precizat că în cadrul studiului au fost monitorizați 210 copii supradotați, urmăriți până la maturitate. S-a dovedit că doar 3% dintre ei au ajuns să aibă succes, relatează Daily Mail. Chiar dacă la vârsta de 6 sau 7 ani, acești copii au potențialul de a face lucruri minunate, mulți dintre ei sunt prinși în situații în care potențialul lor are de pierdut, explică profesorul Joan Freeman, implicat în studiul, demarat încă din 1947 de specialiști. Copiii monitorizați aveau aptitudini deosebite în matematică sau muzică, însă mulți dintre ei au eșuat, răpindu-li-se copilăria, sau având parte de prea multă presiune din partea părinților. 
Alții au fost despărțiți de pieteni, ceea ce a avut un impact covârșitor asupra lor, pentru că s-a dovedit că acești copii nu sunt mai puternici din punct de vedere emoțional decât restul

Țara noastră, motive de mândrie
România stă mai bine la capitolul tineri supradotați decât alte țări: dacă, la noi, 4% din copii au capacități speciale, media la nivel mondial este de 2%, și doar China are 6%. Cercetările arată că s-a ajuns la această situație din cauză că mediul haotic în care trăim face ca mai mulți tineri să își dezvolte abilitățile și să se mobilizeze la maximum pentru a schimba ceva în această societate.  

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei