Capitala luptelor se mută, pe perioada sezonului estival, la Mangalia, iar stagiunea se deschide oficial în week-end, când, pe sectorul din dreptul complexului "Laguna", va avea loc turneul de lupte pe plajă pentru juniori.
- Publicitate -
Fie turist, fie constănțean, dacă nu v-ați făcut deja programul pentru sâmbătă, 4 iulie, Ziua Americii, vă recomandăm să mergeți la Mangalia, unde aveți șansa de a asista la cel mai tare turneu de lupte pe plajă: Cupa Atifco (powered by Sport Klub), ai cărei invitați speciali sunt Cătălina Ponor, fostă campioană olimpică de gimnastică, și Gheorghe Berceanu, fost campion olimpic, mondial și european la lupte.
"Ne-am gândit să oferim o șansă juniorilor care nu participă la Campionatul Mondial. Va fi o întrecere doar pentru băieți, sportivi legitimați la cluburi din București (Steaua, Dinamo, Rapid), Constanța, Tulcea, Călărași și Mangalia. Îmbinare a tuturor stilurilor, luptele pe nisip sunt în ascensiune, au priză la public, atrag tot mai mulți spectatori, pentru că sunt permise spre folosire elementele de la luptele greco-romane, luptele libere, dar și din kuresh-ul tătărăsc sau trânta tradițională românească. Lumea vrea spectacol și noi îl oferim. De zece ani, găzduim asemenea turnee, de obicei la sfârșitul lunii august. Recordul de participanți l-am înregistrat anul trecut, când au luptat la Mangalia aproximativ 400 de sportivi", a declarat, pentru "Cuget Liber", Lucian Luca, fost sportiv de performanță, în prezent membru al biroului federal al Federației Române de Lupte, departamentul de marketing.
Evenimentul va fi transmis în direct, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, de Sport Klub, din tribune nelipsind reprezentanții federației, în frunte cu Penciu Constantin, șeful comisiei de competiții din cadrul FRL.
Premiile sunt asigurate de organizatori, Direkt Media Company și Primăria Mangalia.