Cercetătorii de la Purdue University au anunțat că sunt în faza finală de experimentare a cauciucurilor care vor avertiza șoferul asupra punctelor slabe ale cauciucurilor, cât și asupra posibilității apariției unei pene.
- Publicitate -
Cauciucul "inteligent" este alcătuit din mai multe straturi de diverse materiale prin care semnale electrice sunt emise, permițând sistemului să detecteze orice schimbare produsă în cauciucuri și apoi să le comunice șoferului. Potrivit cercetătorilor, tehnologia ar costa un dolar pentru implementare în fiecare cauciuc în parte, iar costul total împreună cu sistemul de avertizare ar ajunge la 50 de dolari pentru clientul final. În primă fază, din câte se pare, aceste cauciucuri vor fi adoptate, de mărcile Mercedes și BMW, ca opțiuni sau echipament standard.