Nu toți cei care vin la mare își permit să plătească o cameră de hotel, cu toate că unele oferte sunt accesibile. Ca alternativă la cazare unii turiști au posibilitatea de a sta la vile, campinguri sau particulari.
- Publicitate -
Tarifele în vile sunt aproape la jumătate față de camera de hotel, iar condițiile sunt aproape identice. Pentru aproximativ 600 de lei, puteți închiria o vilă cu totul, ceea ce presupune trei dormitoare, bucătărie utilată și baie cu apă caldă non-stop. Avantajul față de hotel este acela că puteți face cumpărături din piață și vă preparați singuri mâncarea, evitând atât aglomerația din restaurante, cât și prețurile uneori piperate.
Campingurile există aproape în toate stațiunile. O căsuță în camping costă 120 de lei pe noapte, în care intră TV cu cablu, frigider, baie, un pat dublu plus un pat single, loc de parcare lângă căsuță, loc de relaxare pe terasă.
La corturi se plătește 10 lei de persoană, iar parcarea pentru mașină este de cinci lei pe zi. Cei care vin cu rulota trebuie să plătească 8 lei pentru rulotă, plus 10 lei de persoană și încă 6 lei parcarea pe zi.
Copiii de până la 12 ani au reducere 20%. Campingurile sunt dotate cu spațiu pentru corturi, grup sanitar pentru femei și bărbați, cu apă caldă în permanență, loc de parcare în interiorul campingului. Cei care stau la cort beneficiază și de loc de joacă pentru copii, dar și de terenuri de baschet, tenis de masă ori fotbal.