Nu este vorba nici de feluri complicate și nici să ții locul mașinii de spălat vase. Secretul spre inima perechii stă în câteva sarcini simple, pe care ea se așteaptă să le stăpânești ca la carte. Doar ești bărbat! Iată care sunt principalele cinci lucruri pe care orice bărbat ar trebui să le știe în bucătărie, potrivit foodstory.ro.
- Publicitate -
Să facă un grătar ca la carte
Să știi să gătești la foc de lemne sau pe cărbuni încinși e treaba care transmite, prin toți porii, cât de bărbat ești în casă. Și recunoaște că nici ție nu ți se pare în regulă ca doamna să aprindă focul. Numai că, de la a perpeli mititei și cârnăciori, până la o friptură stilată e cale ceva mai lungă. Im-presionezi dacă, pe lângă focul aprins, reușești să scoți și ultima picătură de gust dintr-un pui marinat cu ierburi sau dintr-un homar uns cu unt și gătit pe grătarul încins.
Banala omletă
Unul dintre cele mai simple feluri de mâncare poate fi, de ce nu, o adevărată provocare. Nu de alta, dar și banala omletă trebuie să aibă gust, să fie perfect coaptă și, la rândul ei, cere exercițiu pentru a fi întoarsă doar printr-o aruncare. Omletă nu înseamnă doar să arunci niște ouă bătute în tigaie. Adaugă arome inedite și coace apoi la foc mic, în puțin unt, pentru a putea scoate pe farfuria de la micul dejun o omletă pufoasă și aurie, cu care să strângi puncte prețioase din partea partenerei, oricât de pretențioasă ar fi ea.
Tranșarea cărnii
Sunt două motive pentru care, ca bărbat, ar trebui să știi să faci asta: unul ține de imaginea incredibil de masculină pe care ți-o oferă în bucătărie și altul, de economie. În loc să cumperi fileuri deja tăiate sau pui deja dezosat, mai bine înveți să faci asta cu mâna ta și vei plăti mai puțin pe carnea cumpărată. În plus, vei stârni admirație dacă știi să folosești tot soiul de cuțite, pe care ea nu a înțeles, în ruptul capului, de ce îi trebuie în bucătărie.
Manevrarea cuțitului
Învață să folosești cuțitele ca la carte. Asta, nu numai că îți va da aura de masterchef, dacă știi să toci rapid ceapă, ci îți va fi de folos pentru feluri de mâncare mai bine pregătite. Legumele vor fi tocate perfect și se vor găti în timpul corect. Odată ce ai învățat tehnicile de bază, ceapa tocată va fi o sarcină la fel de ușoară precum desfacerea unei conserve.
Cunoașterea
preparatelor de bază
Ca bărbat, nu îți cere nimeni să înveți rețete complicate, să faci rață în sos de portocale sau cine știe ce torturi supraetajate și sofisticate. E suficient să înveți să faci o supă, legume sotate, un sos decent pentru friptură, o porție de paste, o pizza, clătite americane. Nimic complicat, dar suficient încât să demonstrezi că te descurci, măcar la nevoie, să hrănești două guri sau chiar mai multe, dacă aveți și copii. În fond, nu pentru toate există un început?