Indiscutabil, bucătăria americană își datorează diversitatea, în primul rând, influențelor tradiționale indiene, africane, dar și a emigranților din Europa și Asia. Dincolo de aceste influențe, bucătăria din această parte a lumii este considerată ca fiind în primul rând rapidă, destul de bogată în calorii și nu întotdeauna sănătoasă. Cât privește stilul american de pregătire, servire și consumare, acesta este legat cel mai des de mâncarea grabnică, puțin valoroasă nutritiv, servită în afara casei în timpul unei pauze scurte la serviciu.
- Publicitate -
Preparate la minut. Cea dintâi mâncare legată de bucătăria americană care ne vine în minte este cea de tip fast food, adică "mâncarea rapidă", la minut, precum hot-dog, hamburgeri sau buffalo wings. Toată lumea știe că mâncărurile acestea sunt acum populare aproape în fiecare țară.
Legumele au câștigat destul teren. Cât privește tradiționalele ciorbe, prăjituri, gemuri sau salate făcute pe baza fructelor și a legumelor, acestea s-au înscris și ele adânc în cultura culinară americană. Un rol esențial îl au legumele, ca de exemplu porumbul sau dovleacul. Diferite soiuri de porumb sunt întâlnite fie ca ingrediente în specialități diferite, fie separat, iar știuleții de porumb fierți cu unt și cu sare ori popularul pop-corn, adică boabele de porumb prăjite în ulei, sunt cunoscute în întreaga lume.
O legumă aparte este dovleacul, asociat adeseori cu sărbătoarea de Halloween de pe 31 Octombrie. Atunci, America devine portocalie și este aproape imposibil să găsim un colț fără o iluminare din dovleac curățat. Iar cele mai faimoase mâncăruri ale acestor sărbători sunt supa sau plăcinta, evident, de dovleac.
Mâncări ce țin de cultura americană. Mâncărurile tradiționale, împământenite în cultura americană, rămân curcanul umplut, cartofii dulci sau sosul de afine, servite la Ziua Recunoștinței, când tradiția obligă ca toată familia să se adune la masa de sărbătoare, pentru a mânca împreună. În plus, această sărbătoare se asociază cu tradițiile conform cărora se mulțumea pentru recoltă.
Un alt prilej pentru o întâlnire în familie este și barbecue - adică grătar sau petreceri făcute în grădină tip Garden Party. La grătar se poate prepara aproape orice, începând de la carne, până la legume și fructe. Cele mai populare sunt însă costițele și aripioarele de pui cu diferite sosuri.
Jonglerii cu salate. Des întâlnite pe mesele americanilor sunt și salatele. Printre cele mai cunoscute sunt Salata Cesar cu salată verde și sos vinegret, Salata Bucătarului, cu legume și ouă fierte, Salata Coleslaw, pe bază de varză și morcov, Salata Waldorf, cu țelină, mere și nuci sau alune.
Specialiștii în gastronomie consideră că în bucătăria americană ar trebui să se introducă specialități variate, sănătoase și nutritive, ținând cont că mâncarea poate fi o artă oricărui popor, care merită să i se acorde timp și efort.
Important! Varietatea bucătăriei americane se datorează amestecului de culturi, rase și religii din diferite părți ale lumii. Nu degeaba se mai numește și bucătăria multinațională.