Te gândești din ce în ce mai serios să adopți un câine, dar nu ai curaj din cauză că locuiești într-un apartament mic? Nicio problemă, pentru asta există câinii cu talie mică. În plus, aceștia sunt recunoscuți drept cei mai buni prieteni ai persoanelor singure și ai cuplurilor în vârstă. Potrivit "Libertatea pentru femei", sunt ușor de îngrijit și se mulțumesc cu plimbări scurte. În medie, trăiesc între 14 și 16 ani, așa că vor fi alături de tine mult timp. Este adevărat că unii dintre ei pot avea probleme de sănătate din cauza taliei mici, dar, în general, sunt mai puțin bolnăvicioși decât rasele mari.
- Publicitate -
SHIH-TZU este una dintre rasele de talie mică. Temperament: un adevărat câine de companie, este foarte tandru și afectuos cu persoanele de care se atașează, dar poate fi și foarte încăpățânat. Se înțelege bine cu copiii mai mari. Hrana: pe lângă mâncarea specială din magazinele pentru animale, trebuie să îi oferi și legume fierte și carne de pui preparată în casă. Blana: lungă și deasă, necesită îngrijiri atente. Năpârlește puțin. Prețul: între 1.000 și 3.500 lei.