Vineri, 05 Iunie 2026

Ce să nu faci atunci când cureți parchetul laminat

de Cuget Liber Joi, 13 Noiembrie 2014 238 1 min citire
Ce să nu faci atunci când cureți parchetul laminat
Specialiștii Casa mea .ro ne sfătuiesc să avem mare grijă ce produse folosim când curățăm parchetul laminat. Totul, din cauză că există unele care mai degrabă l-ar compromite, decât să-l curețe. Iată, așadar, ce n-ar trebui să folosiți:
Pentru petele de sânge, vin, bere, suc sau sosuri nu folosiți apă rece. Puțină apă călduță ar fi eficientă, dar foarte puțină. Ștergeți apoi cu o cârpă uscată. Pentru petele de ceară sau gumă de mestecat, așteptați să se întărească și apoi îndepărtați-le cu mare atenție, după care ștergeți cu apă călduță și, bineînțeles, uscați.
Nu combinați două sau mai multe produse pentru curățarea parchetului, căci efectele chimice ale acestei combinații pot fi imprevizibile.
Renunțați la perii de sârmă ori alte lucruri asemănătoare, căci îl vor deteriora.
Nu ștergeți cu o cârpă umedă foarte îmbibată cu apă. Dacă totuși curățați cu o cârpă umezită puțin, aveți mare grijă ca după aceea să ștergeți foarte bine cu o cârpă curată și uscată.
Nu dați cu ceară și nu lustruiți sau șlefuiți parchetul laminat. Renunțați și la aspiratoarele care funcționează pe bază de aburi și nu folosiți săpun. Pentru petele care nu se curăță atât de ușor (păcură, asfalt, vopsea, ulei, marker, talpă de gumă), puteți folosi acetonă sau diluant pentru lac de unghii. Amoniacul și oțetul sunt și acestea foarte utile.
Nu lăsați picioarele scaunelor și ale meselor fără pernițe protectoare speciale (le puteți cumpăra din magazinele de specialitate).
Nu curățați parchetul cu un aspirator cu o perie tare, căci îl va zgâria. Pentru curățare se recomandă un mop pentru praf sau folosirea aspiratorului împreună cu o perie cât mai moale, care să nu zgârie suprafața parchetului.
Taguri
Articolul anterior Locuri din casă ce merită mai multă culoare
Articolul următor De ce este important să ai o saltea bună

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei