Cinci reprezentanți din România, la "Congresul internațional al tineretului tătar de la Ankara"

de Adina BOCAI Luni, 22 Noiembrie 2010 1113
După cinci ani de pauză, la Ankara, a avut loc luna aceasta cea de-a șasea ediție a "Congresului internațional al tineretului tătar". La manifestarea desfășurată sub egida Organizației de tineret a Asociației culturale și de solidaritate a turcilor crimeeni din Ankara au participat și cinci tineri tătari din România. Peste 250 de tineri tătari din Crimeea, Bulgaria, România și Turcia au luat parte de curând la cea de-a șasea ediție a "Congresului internațional al tineretului tătar de la Ankara". Țara noastră a fost reprezentată de cinci participanți, membri ai Organizației de tineret "Ismail Gaspirali" a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România. Delegația din România a fost condusă de însuși președintele organizației de tineret, Dincer Geafer, căruia i-a revenit și sarcina, la această manifestare, de a prezenta comunitatea tătară din România prin prisma activităților organizației pe care o conduce. Cu ochii-n patru pe internet Pe parcursul celor două zile cât a durat congresul au avut loc dezbateri referitoare la diferite teme. S-a lucrat pe comisii, trei dintre participanții din România, Dincer Geafer, Neviser Agi - Acai și Nida Ablez, luând parte la dezbaterile referitoare la comunicarea prin intermediul media și al internetului a comunităților de tătari din țările de proveniență cu diaspora. Au fost semnalate probleme în acest sens, probleme generate de apariția pe internet a unor informații eronate despre comunitățile de tătari din diferite colțuri ale lumii, ceea ce induce nevoia unui control mai strict asupra mijloacelor de comunicare și mai ales asupra celor care diseminează informațiile în spațiul virtual. Despre tradiții cu reprezentantul tinerilor tătari din Mihail Kogălniceanu Despre tradițiile tătarilor din România și implicit despre implicarea tinerilor în procesul de promovare a dansurilor și cântecelor tradiționale a vorbit în cadrul comisiei de specialitate președintele organizației de tineret de la filiala UDTTMR Mihail Kogălniceanu, Adem Zecheria. Cel mai probabil alegerea de a-l desemna pe reprezentatul tinerilor din Mihail Kogălniceanu să ia cuvântul în acest domeniu nu a fost deloc întâmplătoare, cunoscut fiind faptul că filiala de aici se mândrește cu un ansamblu profesionist - "Yildizlar" - a cărei recunoaștere profesională a venit în timp atât de la forurile interne, cât mai ales de la cele internaționale de profil. Cel de-al cincilea membru al dele-gației din România, Erol Menadil, a activat pe perioada congresului în cadrul comisiei a cărei zonă de dezbatere a vizat atât aspecte politice, cât și implicarea tinerilor în viitoare acțiuni de promovare a activităților tătarilor din întreaga lume prin intermediul unei pagini web care urmează să fie inaugurată.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei