Copiii au ritmul lor și nu trebuie grăbiți

de Cuget Liber Sâmbătă, 16 Ianuarie 2010 635
Cred că nu există părinte care să nu fie disperat de cât de încet se pregătește copilul lui pentru școală, dimineața. Se dă jos din pat cu încetinitorul, găsește baia, cu greu, după vreo două-trei ezitări, își pune pasta de dinți pe lângă periuță, se îmbracă cu maieul pe dos și așa mai departe… Prima reacție este să-l grăbești, să-l scoți în curte, să facă două-trei ture în jurul casei, așa în pija-male, să se trezească. Apoi te gândești că, deși s-a culcat la ora 21, poate nu a avut o noapte prea bună și nu s-a odihnit. După care îți aduci aminte că acesta este ritualul din fiecare dimineață. De fapt, potrivit specialiștilor, fiecare vârstă are ritmul ei și este normal ca școlarul să se miște mai încet decât noi. Copiii au o altă noțiune a timpului. De la cinci ani, noțiunea de timp se construiește treptat și este, în final, însușită la vârsta de opt ani. Psihologii ne recomandă să nu-i trezim brusc și să nu-i grăbim dimineața. Copilul are nevoie să se pregătească pentru o zi ce îi solicită puterea de concentrare și învățare! Decât să-l zorim să fie gata într-un timp record, mai bine îl trezim cu un sfert de oră mai devreme. Iar acest lucru trebuie făcut cu multă blândețe, fără să uităm de o mângâiere, un cuvânt de alint și un joc.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei