Vineri, 05 Iunie 2026

CRBL: "Petrecerea grecească ne-a băgat în faliment!"

de Cuget Liber Joi, 23 August 2018 337 1 min citire
CRBL: "Petrecerea grecească ne-a băgat în faliment!"
Cea de-a șaptea ediție a reality show-ului "Poftiți la nea Mărin" și penultima din acest sezon a fost câștigată de CRBL, cel care i-a și ținut locul lui nea Mărin în prima zi și care a reușit să organizeze o petrecere grecească de peste o sută de persoane în numai câteva ore. 
La finalul ediției, ca de obicei, nea Mărin a făcut calculele și a tras linie, dar, din nefericire, pentru a treia oară în acest sezon, nu a existat niciun profit. Din acest motiv, premiul de 2.000 de euro nu a mai putut fi dat. Totuși, pentru că performanțele lui CRBL, obținute și cu ajutorul colegilor săi, au fost unele remarcabile, nea Mărin a ținut să-l desemneze câștigător. 
"Câștigătorul ediției a șaptea este CRBL. Pentru că toată responsabilitatea a picat la el, iar petrecerea grecească a fost un succes", a declarat nea Mărin. 
"Da, eu? Eu sunt câștigător? M-am dezmeticit repede. Păcat că petrecerea grecească ne-a băgat în faliment. Eu îi mulțumesc lui Nea Mărin. A fost tare greu, dar și tare frumos", a mărturisit CRBL la rândul lui. 
Ce surprize le pregătesc vedetele în ultima ediție din acest sezon a reality show-ului "Poftiți la nea Mărin", telespectatorii vor vedea luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.
Taguri
Articolul anterior Fără precedent în ultimul secol! Peste un milion de persoane, evacuate în urma inundațiilor
Articolul următor Seara comediei, la Teatrul de Vară din Jupiter

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei