Percepția vizuală este foarte importantă pentru psihicul omului, făcând corespondența între mediul intern și cel extern. Atracția vizuală, așa cum a fost demonstrat și în cazul inter-relaționării umane, se aplică și în cazul bunurilor.
- Publicitate -
Un obiect cu un aspect frumos te intrigă spre a-l descoperi. Acest impact este cu atât mai proeminent cu cât culoarea obiectului și forma sa sunt mai puternice, imaginea lor rămânând pregnantă în mintea noastră.
Aportul de culoare al unui obiect de efect trebuie să fie combinația ideală între saturație, valoare și nuanță, astfel încât să exprime putere, energie și emoție. Culorile vibrante trebuie să se completeze precum o compoziție muzicală în care notele se succed plăcut auzului. Studiile pe baza influenței culorilor asupra stării noastre de spirit relevă efectul lor benefic sau negativ.
Încercări nonconformiste
O atenție deosebită este atribuită spațiilor mari, care nu pot fi con-trolate cu ușurință. Astfel, inserția de culori vii trebuie să fie realizată treptat, de către un cunoscător, designer sau artist plastic, care a studiat contrastul, asocierile de culori și regulile obținerii unui echilibru între acestea.
Cele mai reușite combinații sunt întotdeauna oferite de natură, fiind sursa permanentă de inspirație pentru designeri. Aceștia aleg cu mare grijă pigmenții tari.