Vineri, 05 Iunie 2026

Cum să îți păstrezi chiriașii

de Paul NĂSĂUDEANU Joi, 16 Aprilie 2009 505 1 min citire
1. Utilitățile incluse în chirie. Nu este vorba de o reducere a chi-riei, ci de comasarea costurilor.
2. Îngrijirea apartamentului. Proprietarul poate să schimbe mobilierul, să renoveze, să înlo-cuiască ceea ce s-a uzat (nu neapărat din vina chiriașului). Dacă faci o afacere din închiriere, ar trebui să verifici lunar starea apartamentului, fără a pune presiune financiară asupra chiriașilor. Dacă se strică bateria la baie și proprietarul o schimbă din proprie inițiativă, atunci chiriașul va avea senzația că "cineva are grijă de el".
3. Servicii incluse în costul chiriei. Un loc de parcare din partea casei sau un preș stilizat de pus în fața ușii pot impresiona plăcut chiriașii.
4. Încasarea banilor în avans. O practică des întâlnită în alte state europene, care presupune achitarea în avans a chiriei, în cazul contractelor pe termen lung. În aceste condiții, când proprietarul are nevoie de bani, își permite să ofere un discount. Spre exemplu, în loc să plătească lunar 400 euro, chiriașul poate să achite 3.600 euro o singură dată, echivalentul unei chirii de 300 euro/lună. Pentru proprietari este o alternativă la creditul bancar, o metodă de a-și folosi activele.
5. Plăți eșalonate. Proprietarul poate propune următorul contract: în primul an plătești 300 euro/lună. În al doilea an plătești 250 euro/lună, apoi 200 euro/lună. Este o metodă bună de păstrare a chiriașilor, care pot rămâne în același loc, datorită beneficiilor oferite pe termen lung. Agenții imobiliari spun că astfel de contracte se vor încheia și la noi, în următorii ani.
Taguri
Articolul anterior Piața chiriilor rămâne "crizată" încă un an
Articolul următor Cuget Liber va doreste...

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei