Dezvoltarea la bebeluși și copii de până la cinci ani este variabilă. Ei se dezvoltă în propriul lor ritm, nu așa cum spune cartea sau ca micuții prietenilor noștri. Dacă la un an ne încântă cu primul pa-pa cu mânuța și ne dau lacrimile când îl auzim silabisind ma-ma, ta-ta, după ce a trecut de doi ani și jumătate nu-i mai tace gura. Povestește, cântă, dă ordine, dar cuvintele lui preferate sunt "de ce?", "ce?", "unde?".
- Publicitate -
"De ce plouă mult?", "De ce cățelu’ nu are papuci?", "De ce bate vântu?", "Unde se duce soarele?", sigur le-ați auzit măcar o dată. Și întrebările curg. Nu se opresc până când răspunsul pe care îl dăm nu îi satisface curiozitatea. Iar noi ne străduim, scormonindu-ne mintea, să aducem ceva lumină în ochii lui mari.
Dacă mai ieri abia scotea câteva cuvinte, acum, dintr-odată, începe să pună întrebări în legătură cu orice și găsește o sumedenie de lucruri asupra cărora vrea să se lămurească. Iar datoria noastră este să îl lămurim. Nu cădeți în capcana de a-i povesti cu toate amănuntele pentru că nu veți face decât să îl derutați și să porniți un alt șir de "de ce-uri?", dar nici nu îi spuneți că va afla mai târziu, când mai crește. Și, în niciun caz nu îi spuneți că nu știți. Pasivitatea aceasta va compromite imaginea pe care cel mic o are despre noi. La această vârstă el ne privește ca pe o autoritate supremă, o persoană atotștiutoare și nu trebuie să îl decepționăm pentru că nu va mai avea încredere în noi. Tot ce trebuie să facem este să ne adaptăm vârstei lui și să învățăm să-i răspundem pe limba lui.
Unele întrebări sunt nostime și este distractiv și pentru noi să încercăm să găsim o explicație plauzibilă, adică una pe care cel mic să o poată înțelege. Altele sunt banale, iar la altele am răspuns deja de atâtea ori, încât avem sentimentul că, dacă va mai trebui să explicăm încă o dată de ce pisica miaună, ne vom ieși din fire.
Răspunsuri scurte și imagini edificatoare
În locul explicațiilor amănunțite sunt de preferat răspunsurile scurte, chiar dacă sunt incomplete. De exemplu, dacă ne-ar întreba, cu un aer serios și preocupat, de ce l-am cumpărat de la magazinul de bebeluși, inocența lui ne va înduioșa și amuza teribil. Tot ce trebuie să-i spuneți este că nu există astfel de magazine și că el a apărut pentru că mami și tati se iubesc și au dormit împreună.Psihologii americani au explicat că cei mici au nevoie să-și construiască propriul sistem de referință pentru a înțelege ceea ce se întâmplă în jur, iar pentru a-i ajuta, ideal ar fi să le putem da exemple concrete, însoțite de imagini sau fotografii. Acestea sunt mult mai ușor de "decriptat" și asimilat decât cuvintele.
În astfel de situații, Internet-ul ne poate fi de real folos. Presupunând că micuțul ne întreabă "Eu de ce respir?", dacă vom începe să-i explicăm mecanismul inspirație - expirație și modul de funcționare a plămânilor, ne va privi contrariat și, inevitabil, vor urma "de ce-urile?" și "cum-urile?".
Întrebările grele, abia la adolescență
Cel mai bine ar fi să căutăm împreună pe Internet un site care să ilustreze respirația cu ajutorul unei imagini animate. Sugerați-i să respire adânc și, în același timp, arătați-i mișcarea plămânilor din imagine. Va fi încântat de noua descoperire și va putea avea o reprezentare destul de clară asupra a ceea ce se întâmplă în organism.
Nu vă fie teamă de întrebările prichindelului. Sunt semn că este interesat de tot ceea ce îl înconjoară. Gândiți-vă că adevăratele întrebări "înfricoșătoare" vor apărea abia pe la vârsta adolescenței. "Mami, pot să mă duc la o petrecere în noaptea asta și să mă întorc mâine dimineață?". Nu-i așa că întrebarea "De ce nu cad norii de pe cer?" vi se pare mult mai ușoară acum?
