România mustește de locuri extrem de frumoase, locuri cu care îi putem face invidioși și pe cei mai pretențioși turiști străini, majoritatea veniți din țări care, turistic, nu au prea multe de oferit. Iar cei care urcă sau coboară Cheile Bicazului odată, cu siguranță își fac planuri să revină, și asta poate și datorită trăirilor contradictorii care te năpădesc mai ales când urci, dinspre sud-estul țării, spre Lacul Roșu. Este un spectacol al naturii care te face, cel puțin pentru o secundă, să uiți de tot și de toate. Șoseaua îngustă, peste care ți se pare că oricând pot cădea munții îți dă un sentiment de nesiguranță care îți spune să apeși mai tare pedala de accelerație. Totuși, ceva te împiedică să pleci repede departe. Iar timpul… și el parcă trece mai greu.
- Publicitate -
Din fericire, natura este singura care își face meandrele în acele locuri. Cu excepția puținelor refugii, și alea mult prea înguste, în care-i găsim pe meșterii populari (sau, ca să fim sinceri, mulți dintre ei simpli angrosiști) cu tot felul de obiecte bune de luat ca amintire, altceva (din fericire) nu prea ai ce vedea. Dacă am fi cârcotași, am aminti și de multele chinezării care parcă murdăresc frumusețea locului, însă cine suntem noi să punem la îndoială strategia comercianților din zonă. Iar cum românul este nevoit să se mulțumească din ce în ce mai mult cu din ce în ce mai puțin, mergem mai departe.
Lacul Roșu. Natura și aici și-a arătat măiestria în a realiza locuri care să te facă să te simți parcă în altă lume. Potrivit unei legende, o surpare de teren ar fi acoperit acolo un cioban, omorându-i și oile, câinele și măgarul, iar apa adunată apoi s-a înroșit de la sângele scurs. Astfel, lacul a luat numele de Lacul Roșu, însă este cunoscut și ca Lacul Ucigaș. Dincolo de legende, lacul s-a format prin deplasarea masei argiloase depuse cu ocazia ultimei ere glaciare pe versantul nord-vestic al muntelui Ghilcoș, sau cel puțin așa spun specialiștii. După obturarea văii, pădurea de brazi a fost inundată și arborii s-au pietrificat, oferind o particularitate rară întregului peisaj. Din păcate, zona nu este valorificată așa cum trebuie, sau poate mai bine spus este valorificată, comercial vorbind, însă abandonată de cei care poate ar trebui să ajute cât de cât natura. Cum încă se mai văd rămășite din era comunistă, înseamnă că nimeni nu a mai ridicat un pai acolo (cel puțin în nord și sud de debarcader) de multă vreme. Gunoiul este, pe malul lacului, ca la el acasă, coșurile de gunoi pot fi numărate pe degetele de la o mână (și acelea extrem de vechi), iar de toaletarea copacilor, sau pur și simplu de tăierea boscheților, a scaieților ori a ierbii nu s-a mai ocupat nimeni. Pe de altă parte, afacerile colorate și mirositoare a mici și bere sunt cu siguranță extrem de profitabile, și asta deoarece, cel puțin în lunile de vară pe acolo se perindă zeci de mii de turiști. Din păcate, cel mai probabil o parte bună dintre ei nu vor mai reveni. Asta este România…
