Sâmbătă, pe plaja "Enigma", din stațiunea Mamaia, se va desfășura festivalul "Sunwaves 4". La eveniment sunt invitați iubitorii de muzică electronică, indiferent de stilul care îi definește.
- Publicitate -
Muzica va răsuna de pe patru scene. Accesul pe plajă este permis, sâmbătă, începând cu ora 21.00. Pe scena Kristal vor urca Danny Tenaglia, Bill Patrick și Chriss. Pe scena Back to Future vor mixa Ricardo Villalobos, DJ Sneak, Praslea, El Cezere și Kozo.
John Digweed, Mistress Barbara și Raoul Rusu vor urca pe scena Transitions, iar General Midi, Freestylers și Seb vor mixa pe scena Break Me.
În seara evenimentului biletul costă 70 de lei. Biletul de intrare permite accesul la oricare din cele patru scene.
Sâmbătă, începând cu ora 13, la H2O Surf Club, din Mamaia, are loc concursul Kayac Cross 2008. Premiile, oferite de Protest și H2O, sunt în valoare de 1.000 de euro. Seara, de la ora 21.00, are loc o petrecere cu DJ Fresh The Funkster și DJ Lucas.
Cei de la SPIT revin pe litoral sâmbătă, în clubul Vision, din Neptun-Olimp, pentru un show special.
Chitaristul Adi Manolovici concertează duminică la terasa White Horse, din Costinești. Adi Manolovici a început să cânte la chitară de la 11 ani, iar în prezent discografia sa cuprinde 5 albume, ultimul fiind lansat în 2005 cu numele "Seven".
Sâmbătă, Sharam de la Deep Dish este așteptat și el în La Mania după warmup-ul lui Kid Chriss.
Blank & Jones și Adrian Eftimie se vor afla, tot sâmbătă, în club Gossip, din Mamaia.
Sâmbătă și duminică, pe terasa Shire, din Vama Veche, va avea loc un concurs de graffiti urmat de o petrecere cu DJ Cezar, VRT, Sinkronize și Tony031r. Duminică, terasa Shire oferă vama-ioților un concurs de skateboard, urmat de o petrecere cu Round Sound, Julah, DJ LP și Dex.
La Kudos Beach, sâmbătă, în Mamaia, invitații sunt Pagal, Negru, Proof, Faster. Duminică, în aceeași locație sosesc Rosario Internullo, Roby și Adrian Eftimie.
Duminică, DJ Project va cânta în Club XXI, din Mamaia.