Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Dezrobirea romilor", marcată, anul acesta, prin prima slujbă religioasă în limba romani

de Adina BOCAI Luni, 23 Februarie 2009 925 2 min citire
La sfârșitul săptămânii trecute, la biserica Mănăstirii "Radu Vodă" din București, a avut loc prima liturghie în limba romani. Evenimentul a fost prilejuit de hirotonirea ca diacon de Ferentari a teologului de etnie romă Daniel Gangă și a coincis cu marcarea celor 153 de ani care s-au împlinit vineri, 20 februarie, de la "Dezrobirea romilor".
"Devla, miluisa!" a răsunat, vineri, concomitent cu "Doamne, miluiește!" în biserica Mănăstirii "Radu Vodă" din București. Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat vineri Sfânta Liturghie la biserica bucureșteană, slujbă în cadrul căreia a fost hirotonit diacon și tânărul teolog de etnie romă Daniel Gangă. Printr-un comunicat de presă publicat, la sfârșitul săptămânii trecute, pe site-ul Bisericii Ortodoxe Române se menționează că Liturghia a fost susținută deopotrivă în limbile română și romani.
Hirotonirea tânărului diacon de etnie romă nu a fost programată întâmplător pentru vineri, 20 februarie. La această dată, romii sărbătoresc anual "dezrobirea" strămoșilor lor.
Anul acesta, pe 20 februarie, s-au împlinit 153 de ani de la adoptarea Legiuirii pentru emanciparea romilor din Principatul Țării Românești, ultimul act oficial prin care romii din România au devenit liberi (20 februarie 1856), eveniment rămas în istorie ca "Dezrobirea romilor".
La sărbătoarea de vineri au luat parte și o serie de lideri ai comunității rome din București, reprezentanți ai asociațiilor de romi Romani Criss, Aven Amenza, Amphiteatrom, dar și alți oficiali.
Daniel Gangă va oficia începând de acum în parohia "Duminica Sfinților Români" din cartierul bucureștean Ferentari.
Tânărul preot este și redactor la postul de radio Trinitas al Patriarhiei Române. Pe lângă misiunea pe care o desfășoară în slujba Bisericii pe calea undelor, Părintele diacon Daniel Gangă va avea și responsabilitatea coordonării programelor și proiectelor social-filantropice și cultural-educaționale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor destinate comunităților de romi din București, Ilfov și Prahova.
Potrivit consilierului patriarhal preot Constantin Stoica, Daniel Gangă nu este singurul preot de etnie romă.
Taguri
Articolul anterior Un măr pe zi ajută la combaterea cancerului de sân
Articolul următor Graiul minorităților etnice, protejat prin "Ziua Internațională a limbilor materne"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei