Grupul Sony Online Entertainment a anunțat crearea unei burse de 10.000 dolari și mai multor contracte plătite menite a atrage mai multe femei în industria producției de jocuri video, informează AFP, citată de NewsIn.
- Publicitate -
"Suntem subreprezentate", a declarat pentru AFP una dintre responsabilele SOA, Devra Pransky, după anunțul creării acestei burse, cu ocazia unei conferințe din San Francisco, privind piața jocurilor video. "Producția de jocuri video este dominată de bărbați și trebuie să schimbăm acest lucru", a adăugat aceasta.
Conform unui studiu realizat în ianuarie de Sony, femeile ar juca mult mai multe jocuri dacă acestea ar fi produse și de către femei. Percepția că acest domeniu este dominat de bărbați descurajează femeile care s-ar fi implicat în producția de jocuri video, relatează AFP.