Vineri, 05 Iunie 2026

Festivalul Tinereții, o marcă 100% românească

de Simona ANGHEL Vineri, 10 August 2007 446 2 min citire
Aseară, pe plaja din vecinătatea Obeliscului din Costinești a debutat cea de-a III-a ediție a Festivalului Tinereții, cu prima secțiune, cea de interpretare la grupa 9-14 ani. Organizat de Cotyso International în asociere cu Asociația Culturală Dartia’s Rollywood Promotion, în colaborare cu Primăria Costinești, evenimentul este programat a se desfășura până duminică, 12 august.
Astă-seară, are loc concursul secțiunii de interpretare, grupa 15-21 ani, iar sâmbătă se vor înfățișa publicului concurenții secțiunii de creație, grupa de vârstă 9-25 ani.
Premiile acestei ediții sunt oferite de sponsori generoși precum ATVROM sau ROLAND, constând în scutere (premiul I), sisteme de amplificat pentru repetiție sau mini studio complet pentru înregistrare (premiul II), locul III fiind răsplătit cu creații vestimentare marca Dynasty. Președintele festivalului, Viorel Stoica, ne declara că trofeul festivalului, care va răsplăti cea mai bună evoluție artistică, va consta într-un autoturism "Dacia Logan". "Dar vor mai fi și alte surprize pe care le veți descoperi alături de noi în seara premierilor". De asemenea, pentru câștigătorii locului I de la secțiunile interpretare și creație, SC SAHIA FILM SA va realiza câte un videoclip în valoare de 3.500 euro, iar ARTEGO oferă un premiu în valoare de 500 euro.
Juriul acestei ediții este format din Zsolt Kerestely – președinte, Viorela Filip, Natalia Tudosiu – Rusia, Silvia Dumitrescu, Mihai Trăistariu, Dorin Griguta, Dumitru Lupu, Cristian Brâncuși, Anda Daniela Timbala (June), Viorica Iurașcu, Dono Tsvetkov (Bulgaria). Invitați speciali, președinții primelor două ediții, respectiv Alberto Palombi (Italia) și Nicolae Caragea.

Taguri
Articolul anterior Chinezii celebrează un an până la debutul JO de la Beijing 2008
Articolul următor Despre iubire, la malul mării

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei