Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Fotbalist român ARESTAT pentru că a furat lucrurile colegilor

de Cuget Liber Marţi, 16 Iulie 2013 109 < 1 min citire
Fotbalist român ARESTAT pentru că a furat lucrurile colegilor
Costin Roncea, fostul mijlocaș al echipei de Liga a IV-a Hidro Rm. Vâlcea, a fost prins de polițiști cu două geamantane în care burdușise lucrurile foștilor săi colegi Harapu și Chebar.
Pus pe liber după "barajul" pierdut de Hidro, 1-3 cu Avrig, Roncea a venit zilele trecute la minihotelul clubului, în timp ce echipa susținea un test, scrie realitatea.net. "I-a spus paznicului că are să își mai ia niște lucruri și a intra. El avea încă cheia de la camera unde fusese cazat, iar acum stau alți doi jucători, Chebar și Harapu. A furat două geamantane cu haine, ceasuri și alte bunuri personale ale celor doi foști colegi. A fost descoperit însă ușor, pentru că era singurul care mai avea cheie de la respectiva cameră și prins seara de polițiști la autogară cu geamantanele", a povestit antrenorul Narcis Enăchescu pentru liga2.ro.
Astfel, deși a pierdut "barajul", Hidro Râmnicu Vâlcea și-a depus la Federație dosarul pentru a fi acceptată în Liga a III-a. "Se va da un răspuns abia pe 1 august, până atunci suntem nevoiți să așteptăm. Sper să jucăm în Liga a III-a, pentru că avem un dosar excelent, îndeplinim toate condițiile" a mai spus tehnicianul.
Taguri
Articolul anterior Tinerii altoiți de mascații DIAS nu au depus plângeri la Poliție
Articolul următor AUTODENUNȚ pe referendum. Valer Marian, chemat la DNA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei