Dacă ar fi să se facă un sondaj cu tema Coșmarurile vieții în rândul persoanelor cu vârste de 12 - 35 ani din Tomis Nord, câteva din răspunsurile sigure ar fi: mutatul la CET, 12 luni de vară cu țărani din toată țara drept vecini, o intermitență a morții, care ar face ca sutele de moșuleți și băbuțe să rămână veșnic pe bănci, prin piețe și pe trotuare, și un joc de Virtua Tennis, Virtua Tennis 3 sau Top Spin 2 cu Bateman. Eu sunt Bateman.
- Publicitate -
Virtua Tennis este un joc antic, pe care mi l-a arătat Melk (www.melk.ro), un bun prieten din liceu. El a fost singurul care m-a bătut, timp de două zile, până
m-am prins cum e cu poziționarea în teren și cu puterea top spinului. După care au urmat vreo 2.500 de meciuri în care am jucat numai cu Cedric Pioline și în care nu am mai fost învins. Există o contestație, ce-i drept: un meci jucat la finele a vreo 40 de ore de nesomn, în care intrasem în tiebreak, moment în care a căzut curentul. Cică aș fi pierdut, dacă era să fi continuat.
VT este de-a dreptul genial. Are o grafică total nepretențioasă, doar vreo 350 Mb (nici măcar nu trebuie instalat, pot să vi-l trimit pe e-mail) și doar șase butoane de ținut minte (cu săgețile te miști, cu A dai tare, cu S dai lob). Poți să joci cu până la patru persoane în același timp (adică un meci la dublu), însă adevăratul test este meciul 1 vs. 1, pe iarba de la Wimbledon! Mai mult, pentru un joc atât de vechi, VT are un mod de multiplayer online, prin direct IP, ceva ce frații lui cu grafică mai texturată și antialising-ată nu posedă. Ce trebuie să ignorați (eu am oprit-o de tot) este muzica... un rock japonez făcut pe Spectrum, via 386.
Apoi a apărut Virtua Tennis 3, care a fost portat de pe consolă, dar tot nu ne-am speriat: grafică mult mai frumoasă, jucători din noua gardă (Federer, Nadal, Roddick, Monfils, Haas, Sharapova), lovituri noi (slice-ul de forehand și rever, scurta, lovituri defensive din alergare, smash-uri din săritură, mai multe voleuri la fileu, servicii mai variate), o încântare. Au urmat 4.367 de jocuri, în care tot cartierul s-a chinuit să mă bată (plus colegi și prieteni din alte zone), fără succes. Când am pus mâna pe joystick, m-am simțit ca Neo în Matrix, când i s-au instalat direct în cap instrucțiunile de folosire ale unui elicopter Apache.
Desigur, jocul are și câteva puncte slabe, dar destul de nesemnificative în marea schemă de mărire artificială a e-penisului: ai nevoie de o tastatură și două joystick-uri ca să poți să joci în doi, jocul sare din câmpul simulării și se duce spre planeta Arcade (în 99% din cazuri dai mingea în teren, jucătorii se aruncă după orice minge, motiv pentru care se ajunge la schimburi de 50 - 60 de lovituri, de zici că joci Tekken sau Mortal Kombat), nu există mod online, dar ce contează?? Vorba aceea... shut up, it works!!
Mai nou nu înseamnă neapărat mai bun
În cele din urmă, am găsit Top Spin 2, care promitea ceva mai mult realism. Așa o fi, pe Playsta-tion, pe XBox… Pe PC a ieșit un joc destul de ciudat, care trebuie jucat obligatoriu cu joystick-ul (pe tastatură este imposibil), cu vreo 30 de lovituri diferite, din care cele de așa-zis risc sunt de-a dreptul inutile, întrucât trebuie să ții apăsate o sută de mii de taste, într-un interval de 1,5 secunde cât vine mingea de la adversar. Ce-i drept, e mai complicat, mai dai afară, mai dai pe lângă, dai prea încet, prea tare, prea jos, prea sus etc. La Top Spin 2 n-am câștigat decât vreo 150 de meciuri, după care n-a mai vrut nimeni să joace, motivând că este prea stupid și că nu mai este un joc cursiv ca VT3. Nu îi contrazic.
În concluzie, nu înveți să joci tenis adevărat, ci doar poți să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu Nadal și Federer, atunci când îi vezi la televizor. Cine se simte în formă, n-are decât să zică. Mă găsiți aici (www.cugetliber.ro,
[email protected], 0241/582.100 - interior 313)!
