Vineri, 05 Iunie 2026

"Gramatica limbii turce contemporane" pentru turci și români

de Adina BOCAI Luni, 11 Octombrie 2010 1718 1 min citire
"Gramatica limbii turce contemporane" pentru turci și români
La Editura ExPonto și cu sprijinul Uniunii Democrate Turce din România, a apărut, de curând, "Gramatica limbii turce con-temporane". Sub sem-nătura prof. Agiemin Baubec, lucrarea vine în întâmpinarea studenților secției de Limba și literatura turcă din cadrul Facultății de limbi și literaturi străine de la Universitatea București, dar, așa cum se menționează în prefață, ea poate fi folosită și de către elevii unor școli unde se predă limba turcă, precum și de orice persoană care dorește să pătrundă tainele acestei limbi.
La elaborarea lucrării, un rol foarte important l-a avut pentru autor consultarea unor studii ale unora dintre cei mai de seamă turcologi turci și străini. Însuși prof. Agiemin Baubec amintește în prefață lucrările care l-au ajutat să elaboreze o lucrare menită a ușura însușirea limbii turce. De asemenea, autorul mulțumește atât familiei, dar și prof. dr. Luminița Munteanu și profesorului turcolog Ervin Ibraim (care este și secretar general al Uniunii Democrate Turce din România), care, prin sugestiile și observațiile lor, "au contribuit la îmbunătățirea acestei lucrări".
Pe lângă capitolele dedicate aspectelor teoretice, lucrarea conține și un capitol dedicat exclusiv unor studii și articole referitoare la istoricul limbii turce.
Lucrarea "Gramatica limbii turce contemporane" se găsește la sediul UDTR. Ea este deopotrivă importantă atât pentru comunitățile de turci și tătari din România, dar și pentru populația majoritară, având în vedere că limba turcă este una dintre limbile care au influențat limba română. De asemenea, însușirea limbii turce într-o formă aprofundată la nivelul țării noastre nu poate fi decât un câștig, după cum menționează autorul în prefața la lucrare, "mai ales în condițiile în care relațiile dintre România și Turcia au perspective deosebite de dezvoltare".
Taguri
Articolul anterior Interzis a se mai folosi cuvântul "țigan"
Articolul următor Cursuri de limba armeană la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei