Joi, 04 Iunie 2026

În prima zi din noul an Grecii își caută averea în Vasilopită

de Cuget Liber Luni, 29 Decembrie 2008 317 < 1 min citire
Anul Nou la greci debutează cu "tăierea Vasilopitei" sau a plăcintei Sfântului Vasile.
Legenda spune că atunci când Sfântul Vasile era episcopul Cezareii, pentru a salva orașul de la jefuirea de către prefectul de Capadochia, a cerut locuitorilor să-i aducă tot aurul, monedele și bijuteriile pe care le aveau, spre a le preda. Ajungând la el, prefectului i s-a făcut, însă, rușine și a făcut cale întoarsă, fără a lua ceva. Rămas cu toate bijuteriile și monedele și neștiind ale cui sunt, episcopul a poruncit să se facă plăcinte (pite) și în fiecare dintre ele s-a ascuns câte o monedă sau câte o bijuterie. Toate plăcintele au fost sfințite și au fost împărțite bucăți, una câte una, fiecărui locuitor, cu toții având posibilitatea să găsească în bucățile lor ceea ce credeau că este pierdut pentru totdeauna. De atunci, an de an, s-a păstrat acest obicei al tăierii pitei, el fiind practicat și în prezent, între timp luând denumirea, după Sfântul Vasile, de Vasilopita.
Taguri
Articolul anterior Creativitatea și inovația vor lua locul multiculturalității
Articolul următor Primiți cu "Vasilca"?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei