Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Greșeli pe care le fac bărbații în timpul sexului

de Cuget Liber Joi, 11 August 2011 571 1 min citire
Sare peste preludiu. Mai devreme sau mai târziu, cu toții vom experi-menta un moment de maximă pasiune în care vom considera preludiul o pierdere de timp.
Încearcă prea multe lucruri în același timp. Atunci când ești îndrăgostită și, după caz, excitată, devii curajoasă, entuziastă, chiar puțin perversă. Evident, îți dorești să experimentezi, însă nu la foc automat. Îți place să înveți pas cu pas, să guști, să miroși, să atingi. Dacă iubitul tău se grăbește să încerce cât mai multe lucruri în același timp, din dorința de a te satisface, efectul ar putea fi chiar invers celui scontat.
Nu acordă atenție zonelor tale erogene. Faptul că partenerul este fascinat de o anumită zonă a corpului tău îi poate atrage atenția în sens negativ de la celelalte zone erogene ale tale. Lasă-l să-ți dezmierde zona preferată apoi, pune-i mâna pe sâni, pe șolduri, pe fese și apasă ușor, transmițându-i astfel mesajul că îți place să te atingă acolo.
Nu diversifică momentele de sex. Majoritatea bărbaților care și-au început viața sexuală de puțin timp sau care sunt obișnuiți în pat doar cu una, două femei (în urma unor relații stabile, de lungă durată) tind să uite că noua lor parteneră este altfel și că, poate și ea la rândul ei este obișnuită cu alt tip de tehnici, tactici și poziții sexuale. Ideea este să ajungeți la un punct comun și să îl îndemni să diversifice "meniul sexual".
Taguri
Articolul anterior Cangurii de la Microrezervație au primit nume și o casă de invidiat
Articolul următor Festivalul Callatis a debutat cu dreptul la Roma

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei