Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Guvernul a alocat aproape cinci miliarde de lei vechi pentru două geamii noi

de Cuget Liber Luni, 02 August 2010 2282 < 1 min citire
Guvernul a alocat, de curând, aproximativ cinci miliarde de lei vechi pentru geamiile de la Cumpăna și Castelu. Banii, care provin din amendamentele aduse la bugetul de stat pe 2010 de către deputatul UDTTMR Aledin Amet, nu numai că au fost alocați pe hârtie, ci ei au și ajuns la lăcașele de cult. Astfel că, așa cum a menționat și parlamentarul, cele trei miliarde de lei vechi care au avut ca destinație geamia din Castelu, precum și cei 1,9 miliarde de lei vechi vor fi folosiți de către comunitățile musulmane din cele două localități constănțene pentru ridicarea a două geamii noi.
"Sunt bani care provin de la guvern, urmare a amendamentelor pe care le-am depus la bugetul de stat. Este o sumă foarte importantă pentru noi, este vorba despre aproximativ cinci miliarde de lei vechi, pe care i-am primit în ultimele zece zile. Pe lângă aceste amendamente care au existat la bugetul de stat, în sesiunea viitoare, mai am în vedere și alte unități de cult care au nevoie de sprijin financiar", a declarat, pentru "Cuget Liber", deputatul Aledin Amet.
Taguri
Articolul anterior UDTTMR pregătește a XVI-a ediție a Festivalului Internațional al Portului, Dansului și Cântecului Popular Turco - Tătar
Articolul următor Destinații turistice interetnice: Casa tătărească "Zulfie Totay" din Cobadin

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei