Înviere pe muzica lui Franz Liszt

de Cuget Liber Luni, 02 Mai 2011 370
Învierea Domnului a fost celebrată anul acesta de către membrii comunității germane din Constanța în acordurile muzicii compozitorului Franz Liszt. "Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la nașterea marelui compozitor, motiv pentru care am ales să marcăm și acest moment odată cu Sărbătoarea Învierii. Au fost alături de noi, ca de fiecare dată, prieteni dragi nouă, precum conf. dr. Luchian Al. Ionescu de la Facultatea de Arte a Universității "Ovidius", elevi ai Colegiului de Artă "Regina Maria", coordonați de prof. Laura Seniuc, subprefectul Aidun Curt-Mola și alți oaspeți de seamă", a declarat președintele Forumului Democrat German din Constanța, Walter Rastatter. Astfel că, cele două sărbători au fost un bun prilej pentru oaspeți atât ciocnească un ou, cât și să asculte fragmente din compozițiile lui Franz Liszt și să descopere aspecte legate de viața și activitatea marelui compozitor. De asemenea, cinci eleve de la Colegiul de Artă "Regina Maria" au expus câte cinci lucrări în cadrul unei expoziții tradiționale de acum din holul sediului forumului german.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei