Comisia pentru cultură, culte și mass media a Consiliului Minorităților Naționale s-a întrunit luna aceasta la București, la sediul Uniunii Armenilor din România (UAR). Este o practică pe care membrii CMN au stabilit-o în urmă cu ceva vreme pentru ca reprezentanții minorităților să se cunoască mai bine, practică ce s-a dovedit extrem de interesantă în ultima perioadă. Este un schimb de experiență foarte eficient, lucru demonstrat și ultima dată.
- Publicitate -
În cadrul întâlnirii, cei prezenți au demarat și un proiect deosebit de interesant. Este vorba despre reali-zarea unui proiect care să propună celor interesați "itinerarii interculturale". Inițierea proiectului a avut la bază numeroasele cercetări, proiecte mai vechi, inventarierea obiectivelor istorice, culturale și religioase ale minorităților de pe întreg teritoriul României.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Departamentului pentru Relații Interetnice, proiectul se va desfășura în etape (2011 și 2012) și va fi gândit astfel încât rezultatele să poată fi ulterior puse în valoare prin programe turistice inedite. Pentru elaborarea și desfășurarea acestui proiect, repre-zentanții minorităților au solicitat sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice și Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
Pe parcursul discuțiilor, reprezentanții CMN au dorit să afle amănunte și despre metodologia și formularele care se vor utiliza la viitorul recensământ al populației și locuințelor, programat pentru 2011.
A urmat o vizită în sediul organizației, puternic afectat de incendiul imobilului de birouri din proximitate, apoi la Casa de Cultură "Victoria și Hovsep Dudian", care adăpostește o bibliotecă extrem de valoroasă și colecții de artă donate de membri ai comunității. Manifestarea s-a încheiat cu o vizită la Biserica Armenească - simbol al culturii și spiritului comunitar și în același timp unul din cele mai importante obiective de patrimoniu ale municipiului București.
Gazdele au fost reprezentate la întâlnire de Berci Margarian, secretar general al UAR, membru fondator al Consiliului Minorităților Naționale, Sirun Terzian, vicepreședinte, Mihai Stepan Cazazian, redactor șef al revistei "Ararat" și al altor publicații editate de UAR. Au participat, de asemenea, Negiat Sali, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice, precum și Carol Koenig și Aurora Caravasile, consilieri la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.