Vineri, 05 Iunie 2026

La Mamaia, reducerile de preț au invadat magazinele

de Andreea IACOB Joi, 28 August 2008 461 1 min citire
Dacă te plimbi liniștit prin Mamaia, la orice pas vezi oferte care mai de care mai îmbietoare. Magazinele de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii au, în această perioadă, reduceri între 50 și chiar 90 %. "Super!", îți spui, și iei toate ofertele la rând. Din păcate, în unele locuri nu prea mai au marfă în stoc, mai ales dacă nu te încadrezi între mărimile 30 și 36, iar în alte părți mai fac economie de… material.
Nu mă refer aici la glumele cu fustele prea scurte, în cazul cărora spun răutăcioșii că s-a făcut economie la material, ci la faptul că, deși găsești ceva care să te încânte, hainele mai au și defect. Lipsesc nasturi, s-a mai dus cusătura sau poți să descoperi în cabină că pantalonii care îți vin atât de bine nu au fermoar.
Deziluzia vine și din faptul că fiecare model este disponibil într-un singur exemplar, așa că, dacă descoperi vreun defect, ori lași produsul și mergi mai departe, ori, pentru cei temerari, îl cumperi așa și speri să poți să-l repari acasă.
La prețul de 9 lei perechea de pantaloni sau 10 lei bluza, așteptările nu ar trebui să fie oricum prea mari.
Situația nu e aceeași peste tot. Mamaia găzduiește, la Casa Verde, magazine precum Frankie Garage sau Leonardo, vizavi găsești Motor, iar lângă, Kenvelo. Ai toate șansele ca, măcar în cazul lor, produsele să fie întregi și gata de purtat.
Pentru a rezista cu brio valului de reduceri care se abate asupra stațiunii până la mijlocul lunii septembrie, este recomandat să te înarmezi cu răbdare și niște papuci comozi, în cazul în care vrei să fii sigur că nu ți-a scăpat nimic.
Taguri
Articolul anterior Shaggy, bombastic la Mamaia
Articolul următor Primăria Mangalia a păgubit bugetul statului cu 600.000 lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei